A patra poezie catedrală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

(legendă)

Am crezut mereu că nu s-a dus,
am iubit-o fără şovăire:
ea citea frumos nimic în plus,
eu eram tămâie la citire.

O cătam pe câmp şi prin păduri,
şi plângeam şi nu ştiam pe unde
s-o mai cat cu puşti şi cu securi,
şi-am crezut atunci că se ascunde.

Am crezut că se ascunde-n crâng,
am crezut că se ascunde-n lume,
am crezut şi-am început să plâng
fără rost şi bleg şi fără nume.

De atunci mă simt nimic în plus,
de atunci trăiesc fără simbrie,
de atunci Maria mea s-a dus,
de atunci nu am nici o Marie.

Citit 508 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.