A patra poezie catedrală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

(legendă)

Am crezut mereu că nu s-a dus,

am iubit-o fără şovăire:

ea citea frumos nimic în plus,

eu eram tămâie la citire.

O cătam pe câmp şi prin păduri,

şi plângeam şi nu ştiam pe unde

s-o mai cat cu puşti şi cu securi,

şi-am crezut atunci că se ascunde.

Am crezut că se ascunde-n crâng,

am crezut că se ascunde-n lume,

am crezut şi-am început să plâng

fără rost şi bleg şi fără nume.

De atunci mă simt nimic în plus,

de atunci trăiesc fără simbrie,

de atunci Maria mea s-a dus,

de atunci nu am nici o Marie.

Citit 602 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.