Strada Domnească 68
(excelsior)
Viaţă (mai) liberă decât aceasta n-am cunoscut vrodată. Liberă în sensul cuvântului scris şi (in)dependent de spaţiu şi timp. Liberă în suma karmelor ziariştilor (ne)trecători prin altarul din strada Domnească 68.
Liberă în virtutea adevărului care trebuie să prevaleze în faţa mofturilor efemere, care trebuie să ajungă în ochii dumneavoastră, cei mai buni şi fideli observatori la bine şi la greu. Liberă în căutarea răspunsului la întrebarea domnului Eminescu: oare unde e cuvântul ce exprimă adevărul?
Liberă în găsirea celor mai potrivite soluţii întru rezolvarea problemelor/necazurilor pe care, nolens-volens, le primim cu lacrimi şi flori pe câmpul de luptă al fiecărei zile, în scurta sau lunga noastră şedere/umblare pe Pământ.
Liberă prin aşezarea bucoavnelor sub imperiul mirării şi iubirii fără de care nu se poate păstra fiinţa Limbii Române şi, implicit, a României ca suflet şi trup naţional.
Mai sunt cinci luni şi câteva zile până când vom împlini douăzeci de rotaţii în jurul Soarelui necesar şi indiferent, până când ne vom aduna bucuriile şi tristeţile într-o lacrimă discretă şi decentă, până când fiecare ziarist se va uita la sine şi se va întreba dacă este sau nu este, dacă a meritat două decenii de eforturi şi supărări inerente celei mai frumoase şi vulnerabile meserii din regatul cuvântului scris.
Ziaristul – acest nebun al marilor oraşe (cum zice scriitorul Fănuş Neagu), acest „intrus” printre „dichisiţi”, acest „obsedat” căutător de seminţe fertile/potrivite ogorului spiritual/social/politic dintotdeauna, acest om ca şi dumneavoastră – are dreptul şi libertatea să rostească în acelaşi glas cu voi ceea ce a spus adevărat şi definitiv gazetarul/prozatorul Victor Cilincă: viaţa este o coadă care se termină când ajungi în faţă.
Să nu ne întristăm, să luăm totul ca atare. Şi, peste toate, să fiţi siguri că „Viaţa liberă” dă Cezarului ce este al/a Cezarului, adică Dumneavoastră!
