CRONICĂ DE CARTE/ James Joyce, critic, critic la Craiova?

CRONICĂ DE CARTE/ James Joyce, critic, critic la Craiova?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Petrişor Militaru - Portretul poemului la tinereţe, Herg Benet, Bucureşti, 2016


Cartea lui Petrişor Militaru nu este numai o culegere de „portrete” de scriitori tineri (şi ale scriiturii lor), ci şi o oglindă a societăţii contemporane, a unei anumite părţi a acesteia, ca să nu mai vorbim de excursurile culturale care îi pot viza, de pildă, pe Shakespeare (şi misterul sonetelor lui, cu care se închide en fanfare volumul), William Blake ( sunt de fapt scurte recenzii la cărţi scrise  de Paul Edmondson şi Stanley Wells, respectiv Cătălin Ghiţă), teoreticieni ai suprarealismului ori ai avangardismului, Pessoa, Ionesco, Virgil Mazilescu, Eminescu şi chiar unii despre care nu ştiam mare lucru… De pildă, Vicente Huidobro, inventatorul „Creaţionismului”! Şi alţi poeţi consacraţi, chiar dacă unii, la fel, mai puţin cunoscuţi!

Încă de la primul text, „dedicat” „jocurilor lirice” ale lui Felix Nicolau, se face referire la „o mare parte din valorile societăţii contemporane” (cu trimitere directă la o carte şi un film emblematice pentru cultura pop contemporană: „The Hunger Games”; de altfel, conectarea la „lumea paralelă”, şi cinematografică, este şi o aluzie la „Matrix”, p.15, este şi cea care îi permite criticului să înţeleagă tinerii poeţi, a căror imaginaţie se adapă mult din audio-vizual, nu numai dintr-o cultură generală clasică bogată), precum „balaurul cu şapte capete al audio-vizualului” care „acaparează orizontul de lectură al potenţialului cititor”, aproape opus „undergroundului care nu ţine cont de clasamentele oficiale”, revoluţia erotică („sexuală” în text) şi urmările ei, tot ceea ce ţine de play station ori X-box (la un moment dat se sugerează că este nevoie şi de o poezie „care le-ar putea plăcea chiar şi tinerilor ce joacă Mortal Kombat, Counter-Strike sau Warcraft”), nişte valori câteodată greu digerabile (ca la Ion Buzu!) ş.a., prin aceste valori… contemporane înţelegându-se, de pildă, şi cele perene, cum ar fi şi… „crăpăturile dintre lumi”, pe care le ştiu şamanii unui Castaneda. Desigur, ruralul, idilic au ba, nu este nici el uitat, în forme noi de expresie: ca la Silviu Viorel Păcală („dintre cuvinte mă pândeşte o capră”), rural basarabean (tot ca la Buzu); evident, Sacralitatea ( ca în exerciţiile de rafinament ale lui  Aleksandar Stoicovici, o sacralitate neconvenţională la Gabriel Nedelea), chiar dacă este vorba de „secunditatea sufletului şi a apei” (ca în cazul Danielei Micu)!

Printre citate bine alese, inevitabile când este vorba de poezie, P. Militaru strecoară meditaţii bine venite: „eroul zilelor noastre nu mai poate fi un învingător în sensul obişnuit al termenului, ci doar într-un plan estetic.” (p.19), „nu aş fi crezut că elemente semănătoristo-gândiriste (n.n. cu „trimiteri ortodoxe/ angelologice” – să ne reamintim că P. Militaru este şi autorul unei cărţi numite „Prezenţe angelice în poezia română”, poate cea mai bachelardiană carte de pe la noi din ultimul timp!) pot coabita cu cele moderno-postmoderne, fără să dea senzaţia de artificial sau contrafăcut în configurarea texturii poetice.” (p.23). Plecând de la cartea din 2003 a lui Răzvan Ţupa (care, după cum spunea Ana Dragu pe facebook, recent, „a făcut singurul lucru decent care mai rămânea de făcut în literatura română în context.”, un fel de striptis antisistem), „Fetiş ( o carte românească a plăcerii)”, P. Militaru poate scrie că „în cabinele de hârtie, putem să facem schimb de haine, dar nu şi de vise. Respirăm acelaşi aer într-un mod diferit. Şi limbajul poate fi obiectul plăcerii, poate fi totemul nostru contemporan la care ne închinăm fără să ne dăm seama şi ale cărui chipuri se multiplică mecanic şi monoton în laboratoarele gravide ale editurilor. Desigur, şi limbajul poate fi subiectul plăcerii.” Într-un fel, şi P.Militaru face, când este posibil, şi poezie din cronica literară, dovedind ceea ce scrie şi într-o dedicaţie, că a construit o carte „despre plăcerea textului poetic”.

Referindu-se la colocviile studenţeşti de critică literară, observă: „În funcţie de eseuri şi de întrebările participanţilor discuţiile pot fi interesante, dinamice, folositoare, amuzante, mimetice sau inutile.” (p.133)

Cum „vede” că este receptată (şi redată) „poezia” (literatura în genere de către contemporani, tineri încă!), încercându-se învingerea exhibiţionismului extrem, mizerabilismul şi ostentativul? Divers, foarte divers! Nu insistăm aici…

Pe lângă poeţii tineri, sunt adăugaţi şi câţiva din alte generaţii, unii cu antologii ( Dan Damaschin, Aurelian Zisu, Ioan Mărginean, George Popescu, Liliana Hinoveanu), chiar antologii sau dicţionare de poeţi sunt prezentate pe scurt. Un capitol consistent este rezervat unui „crochiu al epicului”, prozatori precum Vasile Leac, Alexandru Vakulovski, Jean-Lorin Sterian, Cornel Mihai Ungureanu, Igor Ursenco, Marin Beşteliu, Nicolae Turtureanu ori Andreea Pîrşu sau menţionata Adina Dabija fiind la fel de atent comentaţi precum poeţii de mai sus.
Şi grila… prozaică are fante către trecut şi contemporaneitate (inclusiv cultura pop!), umorul  - parcă nu am spus şi despre asta! -  având rolul lui: „Pe de altă parte, trebuie să recunosc că după ce citeşti textul lui Leac ( n. n.: despre un paznic de cimitir şi câinele său, botezat bine – cum altfel? – Dumnezeu!) îţi aminteşti cât de important este să ai o groapă pusă bine, deoparte… În plus, dacă v-au plăcut „Strigoii” de Mihai Eminescu, „Thriller” de Michael Jackson, „Corpse Bride” de Tim Burton, „Addams Family” de Charles Addams etc. şi asculţi cu detaşare rock gothic, cred că lectura prozei lui Vasile Leac îţi poate îmbogăţi latura plutonică a existenţei…” (p.102)

P. Militaru, din Craiova, pentru cei care nu ştiu să-l localizeze, demonstrează că se poate scrie o critică bună, lucidă ( nu ca unii care „scriu două rânduri despre carte şi restul textului despre relaţia” lor aleatorie cu cartea, cum este cazul unei prefeţe de Marius Ianuş, p.107,) existând, totuşi, o încântare ca de pe vremea „când nu scriai despre cărţi”, sic, p.112, critică nu numai de întâmpinare, oriunde, nu numai la Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara, sintetizând (era să spun „consistent”!) experienţele lirice aproape sufocante (raportat la câtă poezie se publică, şi bună, şi rea, şi genială şi inutilă), într-o ţară unde Poezia este o dictatură existenţială, ajunsă la putere fără milă, unde rugăciunea începe în fiecare zi cu celebra sintagmă „românul s-a născut poet, ajută-mă, Doamne, să scriu o poezie bună”! 

Citit 875 ori Ultima modificare Joi, 30 Iunie 2016 12:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.