(de la Dan, către Iulian Vâlcu, la mulţi ani!)
Mi se părea că mama avea mai multe mâini;
duminica, se întâmpla să mă scol mai târziu;
şi ce ordine, Dumnezeule, în fiinţe şi lucruri! -
o strigam, dar mama era plecată departe, prin grâu.
Mergeam la bibliotecă, citeam şi uitam să mănânc;
credeam că cineva stă la pândă şi m-ar fi vânat
dacă îndrăzneam să cad în oarecare ispită;
ce viteză avea timpul, şi ce tăcere în suflet,
şi în ochi ce tristeţe de biserică jefuită!
Câteodată dormeam pe prispă cu şarpele casei;
filozofia lui încă n-am învăţat-o până acum;
rătăceam noaptea prin greierişuri şi murmuram
poezii de dragoste şi pulbere şi scrum.
Şi nici acum tata nu se întoarce devreme,
vine cu lopata pe umăr mereu dinspre asfinţit;
iar mama vine prin grâu cu o poală de fructe…
uit să mănânc, mă înalţ peste zid şi zbor,
şi zbor, şi zbor într-o pasăre cu picioarele rupte.
