Virgil Nistru Ţigănuş - "Totuşi, cântecul tău..."
Scriitor şi profesor cunoscut, Virgil Nistru Ţigănuş revine în atenţia cititorilor săi cu volumul de poezie "Totuşi, cântecul tău..." (Editura Academica, Galaţi, 2015). Poemele sunt închinate poetului dintotdeauna şi faptei sale, neapărat perene, nu de puţine ori asociate jertfei, îndoielii lăuntrice, efortului spiritual dus până la ultima limită. Cititorul se reîntâlneşte cu stilul livresc, filosofic, încărcat de simboluri, al autorului: „Semn de izbândă ţi-au pus înainte,/ pe umeri - straiul lui Ion, încercatul;/ timpul rămas ţi l-au strâns grămăjoară/ lâng-o buruiană ce n-a vrut să moară/ până nu i se-mplineşte văleatul,/ pe braţul de scrib-un rest de cuvinte// Strigându-te, venea cineva de la râu/ cu pâine din ţest şi rouă de noapte/ (frumoasă părea această plecare)/ Departe, în zori se-auzea o cântare/ (o lebădă neagră-aţipea printre şoapte)/ Copiii-ţi purtau sfânta cruce de grâu...” („În semn de izbândă...”). Cântecul de lebădă - neagră! - atrage atenţia. Simbolul îl trimite pe cititor, poate, la povestea din „Lacul lebedelor”, celebra lucrare a lui Ceaikovski, unde Lebăda neagră sugerează eroarea, alegerea nepotrivită în dragoste, în viaţă, cu consecinţe dramatice.
Urmărind evoluţia temei, să cităm şi poemul „Drumul sfârşeşte într-o poveste...”: „Mă ispiteşti cu lumea poeziei?/ Ce tâlc urmează nobila chemare?/ Eu nu sunt vrednic spre încredinţare/ a tainei unde ar putea să fie// Murmur în rugă, dar şi-nchipuire/ Calvar şi auroră şi vâltoare/ nemistuită rouă curgătoare,/ singurătate şi ademenire// Duh olimpian-ajuns între tempeste,/ un zâmbet peste cărţile de vise,/ sipetul vechi, cenuşi de manuscrise/ pe drumul ce se-ncheie în poveste...” Drama făuritorului de frumuseţi nu poate ocoli invocaţia întru iertare adresată Celuilalt, singurul Creator, cu care poate bietul poet pământean a îndrăznit să se compare: „Parcă e Nord, parcă e noapte şi ger/ Braţul întins a-ndrăznit să Te-ajungă/ Se-ndură de noi un clopot în dungă...// Preacuratei icoane ce ştiu să-I mai cer?// S-asculte doar iarna din cântecul meu/ Încununat cu spinii din vară,/ să-nchine lebăda neagră ce zboară/ în tăcerea cernită, spre Dumnezeu.” („Adusu-mi-am aminte...”).
Simbolul lebedei negre revine şi în alte poeme. Dincolo de sugestiile asupra temei, să reţinem că în momentele cruciale ale drumului său, Poetul nu reuşeşte să-şi întoarcă privirea de la misterioasele fiinţe (fantasme, cântări, speranţe?) care îi bântuie apropierea: „Vâslaşii-au strivit carena de maluri-/ nişte veştede pânze spânzură-vânt.../ Mai aveai de salvat un singur cuvânt/ dintr-un vers risipit printre valuri.../ Libaţii se aud până departe -/ lor nu le pasă de cârma zdrobită -/ de-această pavană neprihănită,/ de solstiţiul care râde de moarte// Extaticul vers zăboveşte în larg/ ca un stârc pe-nceţoşatele ape/ Lebede negre plutesc pe aproape...// Scribule, arca nu mai are catarg...” („Vâslaşii-au strivit carena de maluri”). Sau: „După lebăda neagră alergi la sfârşit/ Cineva a zărit-o captivă-n zăpezi/ Dar nu ştii care-i drumul, iar lacul nu-l vezi/ Până şi orizontul a îmbătrânit// Mai clipesc înnoptate stele boreale, soarele orb nu mai vrea să apună.// Zorit de nadir, îţi cuprinde o mână. Aripa-ntinsă peste iernile tale... („După lebăda neagră alergi...”)
Cel care îşi poartă crezul şi soarta pe calea deloc uşoară către împlinirea creaţiei nu este înverşunat pe îndrăzneala sa. Îşi povesteşte parcursul spiritual, nu ascunde greutăţile, încercările din viaţă, caută noi repere, totul pentru a justifica parcă sensul drumului care i-a fost dat. Poemul de final (care dă titlul lucrării) încearcă să afle lumină în conglomeratul de stări evocate în carte: „E-atâta Lumină sub cer, la apus/ Splendoarea veghează în zarea de sus// Hiperboreenii nu mai rătăcesc/ Bolţile pinilor se sihăstresc// Ziua de ceară e în drum spre liman/ Noimele se strâng la capăt de an// Cu Torcătoarele ieşite din timp/ adună veşnicia de prin Olimp// În Samaria aşteptăm la fântână/ Apa cea Vie să ne rămână// Am primit umilinţa - ca pe-o comoară/ iluminaţi de orice povară// Ni-i dragă năframa florii de colţ/ iar dintre daruri - Panaghia din bolţi// Acest reqviem e un jurământ/ nu-i nici pavană, nu-i numai cuvânt// E freamătul din epifania Luminii/ şi-nsingurarea în care trec crinii...// Totuşi, cântecul tău este mai cald/ Lebădă sfântă ce te-ntorci din înalt...”
Accepţia mai tonică este susţinută şi de existenţa în volum a unui ciclu de nouă poeme-pamflet („Mulţimi de referinţă” şi următoarele opt), în care autorul, bătăios, aspru cu vicii sociale şi morale contemporane, nu se arată deloc dispus să-şi încheie demersul liric. Sigur, şi urmare a impulsului „lebedei sfinte”, întoarse din înalt...
Virgil Nistru Ţigănuş s-a născut la Adamclisi (Dobrogea), a făcut gimnaziul la Câmpulung-Bucovina, iar liceul la Câmpulung şi Galaţi („Vasile Alecsandri”). A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj, apoi a lucrat vreme de zece ani la ziarul judeţean „Viaţa nouă” din Galaţi, de unde a fost îndepărtat în 1976. (O paranteză: în CV-ul personal de pe ultima copertă există un pasaj care explică şi întreruperea carierei sale publicistice. Îl reproducem: „A cunoscut injustiţiile epocii totalitare încă din copilărie, asemenea altor tineri din familiile deţinuţilor politici condamnaţi pe nedrept; a fost în mai multe rânduri înlăturat/marginalizat pe „criterii de dosar”, cu efecte dramatice în anii cei mai rodnici.” Închidem paranteza.) Totuşi, a găsit tării lăuntrice să continue, lucrând, ca profesor, în învăţământ la şcoli de prestigiu din Galaţi. Şi-a dat doctoratul în Litere, tot la Universitatea din Cluj-Napoca, iar după 1990 funcţionează ca lector, conferenţiar şi profesor universitar titular la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi: Facultatea de Litere, Teologie, Jurnalism şi Facultatea Transfrontalieră. A făcut parte din seria de universitari care au înfiinţat şi au susţinut cursuri de Filologie în filiala din Basarabia a Universităţii gălăţene (1999-2014). Anii de la catedră au fost asociaţi cu o activitate ştiinţifică bogată, prin prezentarea în ţară a numeroase comunicări de profil. Ca scriitor, Virgil Nistru Ţigănuş a scos peste 20 de cărţi (de poezie, eseuri, teorie şi cercetare literară etc). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est; a primit Premiul U.S.R. pentru Poezie, acordat de filiala locală în 2015. Mai deţine Medalia de Aur „Premiul Juriului” (Dino Buzatti) la Concursul de publicistică literară (Milano), primită la finele anilor ’60 (!) şi alte distincţii. Să-i dorim scriitorului Virgil Nistru Ţigănuş sănătate şi putere de creaţie pentru a ne dărui noi cărţi frumoase în continuare.
