De ziua Sfântului Ilie, se legau, în lumea veche a satului, multe acţiuni aproape ritualice, dar şi multe superstiţii.
Spre exemplu, aceasta era prima zi de vară în care ciobanii erau aşteptaţi în sate, de la momentul în care îşi urcaseră turmele la stâne. Poate că astăzi nu ni se mai pare mare lucru, dar pentru comunităţile de la ţară - şi mai ales pentru familiile ciobanilor - era o zi importantă în calendarul de vară. Ciobanii obişnuiau să le aducă fetelor pe care le plăceau sau nevestelor furci de tors, migălos lucrate.
În dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau atât plantele folosite la farmece, cât şi cele de leac, în special busuiocul, care se punea apoi la uscat, în podurile caselor. Femeile aduceau şi la biserică busuioc, pentru a fi sfinţit. Ajunse acasă, aruncau planta pe foc, iar cenuşa o păstrau şi o foloseau ca medicament în tratamentul copiilor care făceau bube la gură.
Ţăranul român din mai multe zone ale ţării considera că mărul este fructul Sfântului Ilie. Tocmai de aceea, oamenii aduceau mere la biserică, pentru a le sfinţi. Se credea că, odată sfinţite, merele s-ar preschimba, pe lumea cealaltă, în unele de aur. Până la Sfântul Ilie, nu se mâncau mere şi nici nu se loveau fructele între ele, de teamă să nu bată grindina.
Tot de mere era legat un ritual al pomenirii morţilor. Mai exact, al copiilor morţi. Femeile cărora le muriseră fii sau fiice chemau copii de prin sat sub un măr, pe care-l scuturau, ca să cadă fructele pe care apoi le dădeau de pomană. Oamenii considerau că, văzând aşa ceva, morţii se veseleau.
Stuparii se bucură şi ei de această zi, pentru că e moment de recoltă. Iată şi un obicei cu o tentă ceva mai păgână: se spune că, în noaptea din ajunul sărbătorii, fetele se duceau pe câmpurile de cânepă şi dansau dezbracate prin lanuri. Odată întoarse acasă, dacă în restul nopţii visau cânepă verde, considerau că este semn clar că în anul următor se vor mărita cu flăcăi tineri şi viguroşi. Dacă însă visau cânepă uscată, credeau că se vor mărita cu oameni bătrâni.
