(poem acuzator găsit de judecătorul Eugen Mortu în dosarul meu de divorţ)
eram odată ca niciodată pe nişte ţărmuri
amanta mea reală murise bătută de noroc
convins că nimeni nu mai are nevoie de mine
m-am aprins
dar trebuia cineva să-mi pună lemne pe foc
marea izbea stâncile cu epave şi melancolie
resturi de flăcări dansau fără timp
fără loc
în zadar căutam ginta de sclave imaginare
căci trebuia cineva să-mi pună lemne pe foc
şi ardeam dumnezeule odată ca niciodată
nu se mai cunoştea drumul pe care aş fi vrut
să mă întorc
halucinantă şi prima oară a răsărit luna
hotărâtă să-mi pună lemne pe foc