(poem cules de doi câini în ograda lui Petrache, expert pe care îl doare în bască de mireasa care i-a tulburat proprietatea când a fost furată de nişte cocalari)
Latră câinii lui Petrache, latră liniştiţi la Lună,
sunt frumoşi cum e stăpânul, noaptea lor e noapte bună.
Latră mult - mânca-i-ar lupu! - cred că au ceva la bază,
ori sunt între/rupţi de foame, ori Petrache nu-i pe fază.
Şi Fetiţa - cea mai mare - urlă tandru, ca o vacă,
şi mă scoate la fereastră când încerc s-adorm o leacă.
Nu mai dorm, aprind o pipă, mai citesc "upanişade",
iar Florică, mic şi negru, urlă fin şi oase roade.
Căci Petrache are oase, însă carne nu prea are
fincă o virează-n contul pensiei alimentare.
Câteodată, dom Petrache, negreşit expert în toate,
pune pe grătar iubire, milă şi singurătate,
dă la toţi, îmi dă şi mie…şi apoi repară piatră,
şi apoi îndreaptă lemne, şi nici câinii nu mai latră.
Dom Petrache, dom Petrache, viaţa ta miroase-a pâine!…
dacă vrei să nu mai urlu, ia-mă şi pe mine câine!
