Un roman despre Nicolae Labiş, micul maestru care a avut sau nu o Margaretă…

Un roman despre Nicolae Labiş, micul maestru care a avut  sau nu o Margaretă…
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Grigore Postelnicu ‑ „Bucătăreasa şi prezumţia de nevinovăţie“, Ed. Axis Libri, 2015

Volumul I: „Zilele trufandalei„

Pentru că în septembrie s‑a intrat în linie dreaptă cu „munca” la editarea celui de‑al doilea volum dintr‑un roman mai mult decât interesant şi ambiţios, propun atenţiei d‑voastră apropierea de primul volum. Cu voia dumneavoastră, o să încep chiar cu un mic fragment din carte, care vă va face cu siguranţă curioşi:

„Când l‑am văzut prima oară pe Nicu şi cum l‑am cunoscut pare să fie întrebarea la ordinea zilei în evocările despre poet. Cred că era prin aprilie, când se sărbătoreau nu ştiu câţi ani de la naşterea lui Lenin. Sau mă înşel din nou? Ni se ceruse să venim neapărat la o manifestare în amfiteatru unde vom cunoaşte pe cel mai mare scriitor român în viaţă. Eram aşezată în primul rând, printre colegele de la Filologie, aduse cu arcanul, care mai de care mai rezervată şi morocănoasă. Ne aşteptam să vină iar vreun politruc reciclat la Moscova sau vreun babalâc fără dinţi, hârşit pe la publicaţiile dâmboviţene, care să ne vorbească despre cum au scris ei nu ştiu ce carte, model definitoriu pentru epoca noastră, lucru de care erau atât de convinşi încât se mirau când întâlneau chipurile noastre sceptice. Erau, ca de obicei, prezenţi Sadoveanu, Beniuc, Mihai Gafiţa, Mihu Dragomir, încât toată lumea bănuia că toţi veniseră acolo pentru a‑l tămâia pe bătrânul prozator…”

Ei, bine, Nicu este Nicolae Labiş, aş spune personajul principal sau unul dintre cele principale ale mereu surprinzătorului Grigore Postelnicu.

Imediat după anul 1989, apărea la noi „Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni” de André Glucksmann, filosof francez al cărui tată, puţini ştiu, era din Bucovina. În anul 1956, în urma unui accident de tramvai, murea un poet extrem de tânăr şi de talentat, Nicolae Labiş. Ce legături poate să facă Grigore Postelnicu între… Stalin, mâncătorul de oameni, după cum îi spunea poetul Mandelştam, mai exact între demonii pe care i‑a răspândit într‑o parte a Europei cruntul gruzin şi moartea poate deloc întâmplătoare a poetului care se anunţa un nou Eminescu, vă rămâne să descoperiţi în acest text care nu este nici numai brebanian – maestrul Nicolae Breban tocmai se pregăteşte să încheie o trilogie monumentală dedicată obsedantului deceniu, nici numai bulgakovian… Deoarece este ceva din atmosferă care ne aduce aminte de „Maestrul şi Margareta”, dar nu un motan fabulos va sta în calea fericirii şi vieţii ucenicului Labiş, care, dacă a avut sau nu o Margaretă, veţi vedea în acest prim volum.

Este, aproape fără discuţii, cel mai ambiţios roman al scriitorului şi, ţinând cont de încărcătura politică, o provocare pentru scriitorii care cam neglijează romanul politic: actualitatea chiar cere o revigorare a genului!

Deocamdată, deşi în alte scrieri ale sale (şi teatru şi roman) face trimitere şi la prezent, pune accentul pe istoria politică a trecutului, cele mai fascinante capitole, din perspectiva descrierii Răului, fiind capitolele 4 şi 5, unde alţi eroi principali merg la un picnic care este descris fabulos, una dintre cele mai bune bucăţi literare ale lui Grigore Postelnicu… Fantasticul pare să‑l seducă aici pe prozator, fiind, în ultimă instanţă, o explicaţie dată Răului:

„Deodată, ochii mei dădură peste o imagine care făcu să‑mi sară inima din piept. – n.n. povesteşte un personaj feminin, care tocmai făcea o baie în Balta Morii! – Cocoţaţi pe crengi apropiate, doi indivizi rodeau absorbiţi pulpe de păsări crude, cu oase cu tot. Mă zăriră cum mă apropiam îngrozită de salcia plângătoare şi ei mârâiră pur şi simplu, arătându‑şi caninii nefiresc de mari şi ascuţiţi în acelaşi timp.” (p.71)

Cei doi, dintre care unul este cineva foarte important în economia evenimentelor, vor mai fi de găsit în paginile unui roman care, dacă ar fi apărut în întregime, ar fi putut fi printre primele ca valoare, lângă nume sonore din România precum Nicolae Breban, Andrei Cornea sau Mircea Cărtărescu… Poate va fi, în întregimea sa, cea mai bună propunere a Galaţiului pentru anul literar românesc 2016!

Pentru că am avut privilegiul de a citi, poate printre cei dintâi, şi cel de‑al doilea volum, pot confirma că Grigore Postelnicu dă o mică lovitură… literară, „amintirile” Aurei Ghimpu, apoi Abrudan, soţia de o seară sau numai „de cinci minute” a lui Nicolae Labiş, pentru care era Lucia sau Luciana, constituindu‑se într‑o provocare în care nu numai Imaginaţia este regină,  cât şi documentarea. Consemnează scriitorul în prefaţă:

„Autorul mulţumeşte pe această cale tuturor celor care au scris despre Nicolae Labiş, celor care l‑au cunoscut şi i‑au adus măruntul lor omagiu de suflet. Amintesc aici pe Margareta Labiş, cea care a vegheat la căpătâiul muribundului până în ultima clipă, Gheorghe Tomozei, Lucian Raicu, Radu Cosaşu, Aurel Covaci, Stela Pogorilovschi, Cezar Ivănescu, Marin Ioniţă, Marian Popa, Adrian Dinu Rachieru şi mulţi alţii. Unii mai cunoscuţi, alţii mai puţin, unii prezenţi printre noi, alţii mai puţin. Unii prezenţi cu citate în carte, alţii doar cu numele, alţii încadraţi efectiv prin ample volute şi bucle ale realului care şfichiuieşte câmpul ficţional. Alţii devin inevitabil personaje în adevăratul sens al cuvântului: Mihai Gafiţa, Mihail Sadoveanu sau Mihu Dragomir în virtutea funcţiilor pe care le ocupau la acea vreme şi a rolului pe care l‑au avut în viaţa lui Nicolae Labiş. Chiar şi regele Mihai şi principesa Margareta apar la un moment dat. Toate celelalte personaje sunt ficţionale.”

Când va vedea lumina tiparului şi cel de‑al doilea volum, voi reveni…

Citit 1279 ori Ultima modificare Vineri, 14 Octombrie 2016 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.