CRONICĂ DE CENACLU | La început a fost visul

CRONICĂ DE CENACLU | La început a fost visul
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ion Avram este mai ales un creator de atmosferă. Nu are ambiţia de a ataca frontal teme mari şi abisale. Nu întâmplările, nu structura poveştii, nu labirintul ideatic sunt punctele forte ale prozatorului, ci stilul, poetica, modul cum alternează propoziţiile lungi cu cele scurte, fragmentând cursivitatea textului pentru a urma ritmul sacadat al unei sobre interiorizări.

Povestirea Premiul Nobel, dedicată prietenului său Victor Cilincă, mută însă accentul pe mesaj, încât stilistica inconfundabilă a prozatorului pare sa nu mai fie atât de evidentă. Iar mesajul este simplu: puterea continuă a omului de a visa, de a se închipui un cavaler, împărţind dreptatea şi salvând frumuseţea lumii, sau un mare scriitor recâştigând inima iubitei. Între ridicol şi sublim nu este decât un pas. Şi nu se ştie niciodată când visul se poate converti în raţiune de a fi.

Poetului Marius Grama nu-i este foarte clar cum se succed planurile, dar povestea i se pare captivantă şi destul de bine scrisă. Ana-Maria Panagatos observă, de asemenea, că ar fi fost necesară o delimitare mai clară a planurilor, şi apreciază autenticitatea personajului Ilie Mureşan. Textul i se pare oarecum straniu lui Victor Cilincă, nu foarte bine controlat, cu mai puţine expresii metaforice decât de obicei, dar emoționant, iar poeta Stela Iorga remarcă puterea lui Ion Avram de a crea atmosferă, de a reda în câteva cuvinte cadrul atemporal al satului.

La rubrica flash, Victor Cilincă ne-a prezentat romanul Teodosie cel mic, de Răzvan Rădulescu.

Astăzi, 20 ianuarie, la sediul cotidianului ‘’Viaţa liberă’’, Liviu Iulian Cocei ne va citi un eseu filosofic, iar Matei Leonard va prezenta flash-ul literar.

Citit 708 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Ianuarie 2017 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.