Katia Nanu, "Cine a golit Prutul de peşte", Ed. Axis libri, Galaţi, 2017. Consemnări

Katia Nanu, "Cine a golit Prutul de peşte", Ed. Axis libri, Galaţi, 2017. Consemnări
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cea mai nouă carte a Katiei Nanu, scriitoarea jurnalist despre care, destul de recent, Cătălin Poalelungi scria că „într-o lume dură, chiar dură, bărbătească, a reușit kissingerian să nu fie un Bismarck de presă, ci mai degrabă un Metternich zonal, nedenaturând nuanțele de feminitate, dar îmbrăcând în piele fină mănușa de oțel cu care dădea mâna”, este, în primul rând o meditaţie asupra oamenilor şi abia apoi a… românilor. A modurilor în care ei se poziţionează faţă de viaţă şi faţă de… nimic. Da, această carte a Katiei Nanu este şi o fenomenologie literară a „aproape nimicului”, deşi mai că ai crede, după un titlu, că este chiar „Nimicul”, frate bun al cuvântului meontologic „Degeaba”, cu care îi răspunde alintat ţâfnos o femeie unui bărbat (în carte!).

Iar „mănuşile” literare nu sunt, nici ele, deloc de neglijat! Iar memoriile invocate de către C. Poalelungi poate vor veni şi ele, cândva…

Multe dintre personaje ar putea face schimb de impresii pe băncuţa aceea celebră din filmul lui Zemeckis, stând la taclale cu Forrest Gump. Deoarece sunt multe dialoguri, pe bănci, în parcuri, staţii, la mese, la grătare, la pescuit, la intersecţii… Sunt de „întâlnit” Nostalgia, aparenţa oamenilor (ţinând cont de insuportabila uşurătate a fiinţei), cărora deseori le iese la iveală, pe final, meschinăria construită picătură cu picătură, dacă nu a venit toată la pachet de la început, meschinăria şi răutatea, surori bune de rele, întâmplări ale zilelor noastre (cu tehnologie modernă, cu telefoane, mesaje, colete, vânzări-cumpărări – poate şi de suflete), cu destulă… prostie identificată (se poate spune că este o „Bază de date”, ca să ne raportăm la o situaţie din textul cu acest titlu, dacă nu şi la Doreii cu văruitul din „Băieţii cu procentul”), rapacitate, duioşie, candoare, frumuseţe, atât cât se poate, amintirea părinţilor, ironii subtile la adresa scriitorilor gălăţeni („Buricul târgului”), gaiţe noi („Cafeluţa la bloc”), o sinucidere, înţelepciune… populară („Tanti Nicuţa”, unde aflăm cum le aranjează toate Dumnezeu), momente, instalatori, oameni buni la toate şi la nimic (cazuri aparte sunt cei cu handicapuri, fizice ori mentale; ori cerşetorii), o crimă şi o pipiţă de televiziune, care nu ştia să vorbească, mizerabili şi fiinţe care ar visa să fie sfinte, o petrecere într-o curte, locatarii de la bloc privind show-ul (de pe terasă, nu de pe balcon!), în care o blondă apetisantă, unora le place (sic!) manelele, se dovedeşte a fi o soră bună cu austriaca Conchita Wurst, o altă blondă, vopsită probabil, „zână” de această dată, năuceşte o piaţă întreagă, ultracentrală, modernizată, din pricina unor bomboane cu alcool, nişte „cubanezi” pe o plajă portugheză (mucles!), un bolnav de sinestezie concediat, un accident de circulaţie grav într-o staţie de autobuz, priveghiuri, culmea, cu diverse răfuieli de dincolo de moarte…

Moartea ar fi un personaj destul de important, dacă i-am contabiliza cu adevărat implicarea în economia volumului, cu toate aluziile ce ar rezulta privitor la locul cu verdeaţă din „Ectenia morţilor”, altfel loc luminat… Poate şi plecând de la proza în care amantul în vârstă îi face o teorie a nuanţelor de verde unei prea june iubite: „Draga mea dragă, suspină Marin, aranjându-și dunga pantalonilor și trecându-și mâna prin părul ușor cărunt, toate culorile au nuanțe... Cromatic, universul coloristic e nesfârșit. Aici e frumusețea. Nimic nu e doar alb sau doar verde, totul curge dintr-o culoare în alta. Înțelegi?” (Nuanţe de verde) Verdele crud mai este şi el amintit de vreo două ori, gândul ducându-ne retrospectiv la o altă proză antologică, intitulată chiar „Primăvara”, unde un tată bolnav destul de grav este părăsit de către soţie, lăsându-i-se pe cap şi cei trei copii (trei, parcă), binefăcătorii lor ocazionali neputând decât constata, prin gura bărbatului: „Pasca mă-sii de curvă! înjură Toni. Și, mie, cine-mi sapă la vie?”

La urma urmelor, fiecare e cu via lui, cu viii şi cu morţii lui!

Umorul o ajută să se apropie şi de oamenii mai puţin agreaţi ori simpatizaţi, precum cei de mai sus, cei care devin obositori, umorul are diverse nuanţe de negru (şi de verde, sic!), precum în Aparat de aspirat motanul, Dragă firule de iarbă, „Ezact” ca-n banc!, Nedumerire, ş.a. umorul negru din Mesajul ori Asta nu-i viață, mă, Doamnă!, dovedind clar că realitatea este mai tare decât imaginaţia! Dezmeticirea din finalul de „Nedumerire” a amantei nr.x, manipulată grosier de către bărbat, este demnă de o Didina Mazu ori Miţa Baston de tranzienţă: „Dacă aia care-l urmărește e amanta, atunci eu cine dracu’ sunt?...” De altfel, probabil Caragiale este un model asumat!

„O problemă cu şiret” aduce aminte de băieţeii neastâmpăraţi din schiţele lui Caragiale, dar Matei este „tratat” cu mai multă simpatie decât îi descria nenea Iancu pe alde Goe, Ionel Popescu ş.a. „Puterea exemplului” este despre puterea publicităţii, cum influenţează ea, cu Milka, nu, aici, este altceva, comportamentul uman, în special al unei fetiţe care poate nu întâmplător are numele Maria! De altfel, se observă cum copiii mici sunt printre personajele preferate ale scriitoarei, care se apropie de ei nu cu un optimism pedagogic, ci cu o speranţă aparte, poate ei chiar vor deveni în viitor oamenii adevăraţi, buni, fireşti, fiinţe ale paradisului întors pentru noi Aici!

Fiecare carte fiind în felul ei şi o insulă, un mic naufragiu în universul Katiei Nanu poate fi, deloc în vreo ordine care nu poate fi în globalismul acesta decât un haos… ordonat, o vacanţă, o călătorie în timpuri oarecum recente sau contemporane, scuzaţi forţarea, o partidă de shopping, un meci al naţionalei, un grătar, o poveste de iubire, online sau nu, o moarte, o strategie de a cuceri un magazin Noriel ş.a.m.d.

O călătorie… până la regretul existenţialist al oricărui final, indiferent dacă este în virtual sau în realitatea cât se poate de exactă. Fiinţa sau destinul te poate bloca oricând (nu numai pe facebook ori altă reţea de socializare), fără milă, deşi îşi poate face reclamă la empatie, compasiune, îndurare, poate şi la iubire!

Citit 939 ori Ultima modificare Luni, 10 Iulie 2017 11:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.