Riri Sylvia Manor (fostă Aberfeld şi apoi Sussman) este o scriitoare româncă, cu origini evreieşti, care trăieşte atât în ţară, cât şi în Israel. S-a născut în Bucureşti în 1935 şi a crescut în familia prosperă a omului de afaceri Carol Aberfeld, un „self-made man” care imigrase de foarte tânăr şi se întorsese în România, la 29 de ani, bogat. Lui, autoarea îi spunea "Ţuţu". Mama, „Muţa”, Paula (Lala) Zucherman, mult prea exigentă cu Riri până când copila îşi va câştiga independenţa, era o femeie frumoasă, care, deşi locuia pe Calea Victoriei, iubea mai mult decât orice Craiova din amintirile ei, oraşul pe care fusese nevoită să îl părăsească la 18 ani. Universul familiei era întregit de Pică, bunicul matern, ca locuia în acelaşi apartament cu Riri, Carol şi Lala.
Viaţa o va purta pe Riri pe tot soiul de cărări. Evreică fiind, va trebui să fugă alături de familie şi să se ascundă, în 1944, spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. „Se vedeau incendiile de la bombardamente, se auzeau explozii şi bubuituri de peste tot. Am ajuns la o intersecţie şi pe trotuarul unde mergeam noi trăgeau nemţii, iar de pe trotuarul de vizavi trăgeau în nemţi soldaţi sau jandarmi români. (…) Stăteam aşa, întinşi la pământ, şi gloanţele ne şuierau pe deasupra capului. Mama tăcea. Era culcată şi tăcea. Tăcea, nu ţipa, nu leşina. Ne-am ridicat, am pornit mai departe, dar am fost din nou nevoiţi să ne trântim pe burtă. Trecând pe străzi linişttite şi pe străzi în care unii trăgeau în alţii, iar noi ne trânteam pe trotuar, am ajuns, după vreo patru ore” (p. 105).
După liceu, deşi de literatură se simţea atrasă, Riri va urma medicina, pentru a se feri de propaganda comunistă care otrăvea ştiinţele umaniste în România. Va depune, alături de soţul ei, Titel, cerere de emigrare în Israel şi va suferi pentru asta. Va gusta, asumându-şi riscuri, câte puţin din bucuria Occidentului. Până când va reuşi să emigreze în Israel. Acolo va avea doi copii, va divorţa, îşi va îngropa tatăl şi mama, va triumfa profesional, câştigând recunoaştere inclusiv din Statele Unite şi va scrie poezie în română şi ebaică. Şi va continua să trăiască şi să iubească.
„Şi iată, mi se pare de necrezut, dar în anul acesta împlinesc eu însămi 80 de ani. Vârsta nu mi-a scăzut cu nimic foamea de a „mă trăi”. Or, numai când nu mai trăieşti nu te mai poţi îndrăgosti. Când trăieşti, ştii că nenorocirea asta ţi se mai poate întâmpla - Slavă Domnului - şi la 80 de ani. „Şi când iubeşti e întotdeauna pentru prima oară, ca şi cum ai deschide o sticlă de şampanie pe partea nevăzută a lunii”, am scris de curând într-o poezie. De fapt, în sinea mea, acum mă simt mai tânără decât la 20 de ani” (p. 342).
După Revoluţie, Riri Sylvia Manor a contribuit la modernizarea oftalmologiei româneşti. L-a adus, în România, pe Amos Oz. Şi a continuat să iubească ţara în care s-a născut, aşa cum a iubit-o dintotdeauna.
Mă bucur că am cartea asta în bibliotecă. După ce am citit-o, am pus-o pe raftul cu medicamente pentru suflet. Aşa, ştiu sigur că n-o s-o rătăceasc printre celelalte mii de volume şi că o să mă pot întoarce la ea ori de câte ori voi simţi nevoia de optimismul şi de tinereţea pe care ţi le răspândeşte textul în minte şi în suflet.
„Bucuria de a nu fi perfectă” e la raft în Librăria Humanitas din Galaţi, de pe strada Domnească nr. 45.
