(la pândă)
Râvnesc ipotenuza şi stau pe gânduri, poate
mă smulge din mirare şi din singurătate
şi pune capăt celei mai lunge aşteptări
cum trenul toarnă lacrimi batistelor prin gări.
Triunghiul îmi aduce aminte ce regrete
m-au prins văzând că drumul şi mersul pe catete
sunt singurele şanse, că altele nu sunt
spre capătul ne/mernic al omului mărunt.
Am dus perfecţiunea triunghiului în spate
şi am rămas cu junghiuri şi boli omologate
de mintea unui doctor - Pitagora cel drept -
care-mi descrie veşnic să iau poezisept.
Mă conformez, sunt bine, găsesc şi iau de toate,
râvnesc ipotenuza, dar ştiu că nu se poate
pământ şi cer aproape, şi cer lângă pământ,
fiindcă tot o sută opt zeci de grade sânt.
