Nea Mihai (era să zic nea Ion) îşi drege glasul şi începe de unde a rămas: "Cum spuneam adineaori, Ion mă ia-n Râpa Fasolei, cam la amiaza zilei dinaintea nopţii de plecare. Ajungem destul de repede, deşi nu-i grabă, iar satul Adam e aproape de astă pădure. Umbra măreţiei şi măreţia umbrei ne cucereşte şi ne cotrobăieşte şi ne provoacă la fleacuri şi lenevie. Afară-i August, 15 August, sărbătoare cu Maria, despre Maria. Afară-i căldură din aceea, ştii de care, da? ...

Bună fie-ţi dimineaţa,/ doamna mea de Joi!... cică umbra depărtării/ vine înapoi, umbra tocmai de atuncea,/ umbra ce-a rămas împietrită pe cărarea/ primului meu pas înspre gara unde vine/ trenul şi mă ia într-o lume fără umbră,/ care nu-i a mea, care n-are nici o noimă/ şi nici cap-compas, n-are nici un hai-încoace,/ n-are nici un haz! Şi aştept, aştept să vină.../ dar nu văd nimic!... dacă nu găseşte drumul?/ dacă i-o fi frig şi nu are ce să-mbrace,/ n-are înc ...

Am o mie de muşcate în ferestre...!... Toată ziua, toată noaptea le admir, le sărut, le ud cu lacrimi, le spun şoapte şi le număr nemurirea, firi cu fir!... Delicate-s toate, toate sunt frumoase mult mai mult decât îs eu, stăpânul lor, le citesc mărturisiri despre păcate şi iertări şi vise-n vecii vecilor! Uneori, chiar le pândesc după perdele: roşii, albe, negre, verzi... odaia mea se trezeşte şi se umple cu tandreţe, cu atingeri şi foşniri de catifea, şi cu-atâtea ...

"Eu... nu sunt Ion. Eu sunt el, fratele geamăn, Mihai. Ion a plecat în lume. Nu ştiu dacă în lumea asta ori în lumea de apoi, dar a juruit (cu mâna pe Carte) că nu se mai întoarce. N-a plecat ca din moară, fără să-mi zică de ce nu mai stă. C-o săptămână înainte, îl tot vedeam că se frământă şi că dă-n clocot, parcă ar avea ceva greu şi delicat pe suflet. N-avea curaj să se pronunţe, însă îmi promitea că trebuie să mi se spovedească şi că nu mai poate supor ...

Nu crede c-o să vină, dar cată peste zare!... Ce vrea de la zadarnic? Ce vrea de la neant? Ce-aşteaptă de la Cerul/Principiu arogant, de la Eternul cinic şi hâd "care pe care"? Mai bine-ar zice: gata, salut, mă sui în plante decât să scriu postume în timpul vieţii, sunt prea sclav n-ale candorii, prea simplu şi mărunt, să nu stârnesc uimirea şi mila celui Dante, celui Shakespeare, şi altui, şi altui, celor care (şi)-au manuscris blestemul şi au cătat în zare! Nu crede c ...

Pădurarul mă priveşte niţel, ca şi cum mi-ar ghici, ca şi cum mi-ar auzi, ca şi cum mi-ar citi gândurile cuvintelor/cuvintele gândurilor din viitor. Parc-ar vrea şi el să stea-n încă nescrisele-mi caligrafii autumnale. Parcă vrea să-mi spună să continui. Şi, ca să mă năucească într-adevăr, chiar mă roagă: "Ionică, nu te opri-n timpul poeziei! mergi până la capătul ei! şi ai să vezi ce minunată-i întoarcerea! sunt frumoase, sunt simple şi frumoase gândurile tal ...

Lumina intră-n Sine şi-ncepe să lipsească încet-încet, se-ncuie, de parcă i-ar fi frică, se face mică, mică, din ce în ce mai mică, nu se mai vede, viaţa şi moartea stau sub mască, în templul Întuneric la suflet şi la faţă, real/prezent (?) în susul şi-n josu-nchipuirii şi al minciunii până a se adeveri i-i... şi-ncepe demascarea, şi iarăşi mă învaţă, şi iarăşi mă dezvaţă să (nu) cred ce se spune: această frumuseţe e-n veci Deşertăciune!... E limpede? ...

Nea Ion Dumbă abia mă vede şi abia-mi răspunde la salut, aşa-i de ocupat cu paza pădurii. Că-i pădurea Statului, nu a celor care-or s-o taie pe toată, mai târziu, cam peste jumate de secol, s-o facă foc la grătarul cu femur de cinteză şi pectoral de cuc, dar şi scânduri şi furnir pentru copârşeul în care va să se mute mă-sa moartă de ciudă că a plămădit, a frământat, a dospit şi a fătat asemenea criminali. Da? Pădurarul are un caiet cu linii paralele orizontale ş ...

Hau du iu du, madam?... E mult de când nu te-am văzut. Să ştii c-am fost plecat (cincizeci de ani) la pomul lăudat. Te rog să-mi spui pe loc: ce ai de gând? Am fost şi n-am învins. M-am plictisit tot scuturând. Cădeau numai omizi. Am prins doar câţiva fluturi invalizi şi-am ascultat un greier ofilit. Şi să mai ştii, madam, că te-am sunat pe fix şi pe mobil, de multe ori. Voiam să vin, să-ţi dau vreo două flori. Sunai (întotdeauna) ocupat. Chiar m-ai făcut gelos. Gând ...

Te duci la pădurăreasă, femeia pădurarului Ion Croitoru, zis Ion Dumbă! Te duci să aduci un bon de lemne! La ea te duci! Pentru că el nu-i acasă! Umblă prin codru şi păzeşte copacii! Îi numără, îi adună, îi scade...! Mă rog, treaba lui! Când ajungi, dai bună ziua la toţi, zici sărut mâna Mariei, îţi dă hârţoaga şi te întorci repede, acasă! Nu cumva să umbli gură cască, după chimere şi alte năzdrăvănii, că te sfărâm! Că, uite, bate Brumărelul la poart� ...