India intră în cursa spaţială

India intră în cursa spaţială
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

India va trimite în spaţiu o misiune cu echipaj uman în 2022, a anunţat miercuri prim-ministrul indian Narendra Modi, într-un discurs adresat naţiunii, informează France Presse.

"India va trimite un bărbat sau o femeie în spaţiu în 2022 şi înainte de aceasta dacă este posibil", a declarat Modi, într-un discurs rostit la Fortul Roşu din New Delhi, cu ocazia Zilei Independenţei.

Prim-ministrul conservator a spus că ţara sa va fi a patra - după Rusia, Statele Unite şi China - care va realiza singură acest zbor spaţial.

India şi-a crescut considerabil în ultimul deceniu investiţiile în programul său spaţial, lansat în anii 1960. Organizaţia de cercetare spaţială indiană (Isro) a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să trimită o misiune fără pilot pe Lună în ianuarie 2019. Programul spaţial indian a atras atenţia lumii după plasarea cu succes pe orbită a unei sonde în jurul planetei Marte în 2014, care este încă operaţională. În februarie 2017, Isro a revenit în analele acestui sector, reuşind plasarea pe orbită a 104 sateliţi cu o singură rachetă, un record.

Citit 1327 ori Ultima modificare Miercuri, 15 August 2018 15:42

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.