Theresa May, sub presiunea propriului partid

Theresa May, sub presiunea propriului partid
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Premierul britanic Theresa May se află sub presiunea propriului partid pentru a renunţa la oferta prezentată opoziţiei laburiste în vederea aprobării parlamentare a acordului privind Brexitul, relatează marţi Reuters.

La aproape trei ani după ce 52 la sută dintre britanici au votat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în rândul politicienilor britanici nu există un acord privind data şi modul în care „divorţul” va avea loc. Data iniţială a ieşirii din UE a fost 29 martie 2019, deşi premierul May nu a reuşit să convingă parlamentarii britanici să aprobe acordul negociat cu Bruxellesul, astfel că şefa executivului a prezentat o ofertă Partidului Laburist, condus de Jeremy Corbyn, pentru a ajunge la un compromis.

Treisprezece dintre miniştrii britanici i-au scris Theresei May pentru a-i solicita să nu accepte cererea laburiştilor privind rămânerea ţării într-o uniune vamală cu UE după Brexit. Theresa May, care a ajuns în funcţie în haosul ce a urmat după votul din 2016 privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a promis că va demisiona dacă parlamentarii susţin acordul său cu Bruxellesul privind părăsirea blocului comunitar.

Citit 905 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2019 14:59

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.