Negocieri SUA - Rusia, pentru un nou acord nuclear

Negocieri SUA - Rusia, pentru un nou acord nuclear
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Reprezentanţi ai Statelor Unite ale Americii şi Rusiei urmează să se întâlnească mâine, 17 iulie, la Geneva pentru a discuta despre principiul unui nou acord asupra armelor nucleare, care ar putea eventual include şi China, au declarat înalţi reprezentanţi ai administraţiei de la Washington, citaţi de Reuters.

Washingtonul, apoi Moscova au anunţat în februarie că încetează să mai respecte Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), semnat în 1987, pact din care ar urma să se retragă în mod oficial la 2 august.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că doreşte un acord de "nouă generaţie" cu Rusia şi China, care să acopere toate armele nucleare, nu doar rachetele de croazieră şi balistice cu lansare de la sol, cu o rază de acţiune între 500 şi 1.500 de kilometri.

Preşedintele american a abordat această chestiune în cadrul discuţiilor bilaterale cu omologii săi rus şi chinez, Vladimir Putin şi Xi Jinping, în special la summitul G20 din Japonia de luna trecută.

Unul dintre oficialii americani a declarat că interesul reuniunii de miercuri ar fi informarea asupra poziţiei ruşilor faţă de China. "Dacă întâlnirea va decurge bine, ne va fi mai clar cu privire la modul în care Rusia se referă la chestiunea participării Chinei" la aceste negocieri, potrivit acestuia.

China nu face parte din pactele asupra armelor nucleare dintre SUA şi Rusia şi nu este clar cât de dispus este Beijingul să participe la aceste negocieri, au indicat aceiaşi responsabili americani, care au făcut aceste declaraţii sub rezerva anonimatului. "Avem sentimentul că am ajuns la un punct de unde putem încerca să abordăm subiectul", a spus un alt reprezentant al administraţiei de la Washington.

Delegaţia americană va fi condusă de secretarul de stat adjunct John Sullivan, din ea făcând parte Tim Morrison, un consilier de top din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, precum şi reprezentanţi ai Pentagonului, ai Statului Major Unit al şefilor de Stat Major din SUA, ai Agenţiei Naţionale de Securitate.

Potrivit oficialilor americani, delegaţia rusă va fi condusă de ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia s-au deteriorat după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova în 2014 şi sprijinul acordat regimului sirian al lui Bashar al-Assad.

Citit 916 ori Ultima modificare Marți, 16 Iulie 2019 17:51

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.