”Brexit-show” cu candidaţii la funcţia de premier al Marii Britanii

”Brexit-show” cu candidaţii la funcţia de premier al Marii Britanii
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cei doi candidaţi la postul de premier al Marii Britanii au răspuns în cadrul unei emisiuni televizate, la Londra, militanţilor conservatori în privinţa Brexitului, pentru ultima oară înaintea anunţării învingătorului, favoritul Boris Johnson lăsând să se înţeleagă că UE va avea partea sa de responsabilitatea în cazul unei ieşiri fără acord, informează AFP.

În cadrul acestei ultime sesiuni de întrebări şi răspunsuri, Boris Johnson şi Jeremy Hunt şi-au prezentat, fiecare, strategia de punere în practică a ieşirii din UE, în contextul în care Bruxelles-ul a exclus posibilitatea renegocierii acordului încheiat în mandatul prim-ministrului britanic Theresa May.

Exprimându-se frenetic, volubil, folosind glume şi având o abordare de cuceritor, Boris Johnson s-a lăudat cu caracterul său hotărât şi a promis că va urmări chiar din această vară să obţină o renegociere, jucând şi de această dată cartea salvatorului Brexitului, prevăzut iniţial pentru 29 martie şi amânat ulterior până pe 31 octombrie. "Acolo unde există voinţă, există soluţie", a declarat fostul primar al Londrei, în faţa a aproximativ 2.500 de persoane.

El a avertizat blocul comunitar că refuzul de a renegocia acordul nu va rămâne fără consecinţe. "Dacă va fi refuzată o abordare flexibilă, dacă va fi un refuz al compromisului, dacă nu schimbă un punct sau o virgulă din acordul de retragere", a afirmat Johnson, "atunci nu vom avea, în mod evident, altă alegere decât să ne pregătim să ieşim în condiţii diferite". "Şi aceasta este ceea ce vom face" a dat el asigurări, făcând referire la un Brexit fără acord, sinonim cu reintroducerea formalităţilor vamale, de care se teme mediul de afaceri din Marea Britanie.

Cu şase zile înaintea desemnării noului premier, temerile generate de acest scenariu au determinat căderea lirei sterline, care miercuri a atins din nou cel mai scăzut nivel în comparaţie cu euro sau dolarul american.

Într-o abordare mult mai sobră, Jeremy Hunt a apreciat necesară introducerea unor "schimbări profunde" în acordul negociat cu Bruxelles-ul. Părând să admită anticipat o înfrângere, Hunt a declarat că "ar fi o mare onoare să-l servească pe Boris", afirmaţie interpretată de mai mulţi comentatori drept exprimarea dorinţei de a-şi păstra portofoliul de ministru al Afacerilor Externe în viitorul executiv.

Numeroşi membri ai Partidului Conservator şi-au exprimat deja votul, iar sondajele sugerează o victorie clară a lui Johnson, marele artizan al votului în favoarea Brexitului, exprimat cu ocazia referendumului din 23 iunie 2016.

Citit 799 ori Ultima modificare Joi, 18 Iulie 2019 16:55

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.