Miniştrii de externe din statele membre UE, reuniţi luni la Bruxelles în cadrul Consiliului Afaceri Externe, au prelungit cu un an, până la 14 noiembrie 2020, măsurile restrictive împotriva Venezuelei, având în vedere actuala criză politică, economică, socială şi umanitară din această ţară, unde persistă acţiuni ce subminează democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului. Măsurile includ un embargo asupra armelor şi asupra echipamentelor pentru represiune internă, precum şi interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor pentru o serie de oficiali.
UE menţine sancţiunile la adresa Venezuelei Scris de Ovidiu Amălinei

