Ford reia producţia în Germania, Spania şi România

Ford reia producţia în Germania, Spania şi România
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Constructorul auto american Ford a confirmat că intenţionează să reia activităţile de producţie la uzinele din Europa continentală pe 4 mai, urmând ca uzinele din Marea Britanie să fie repornite ulterior, informează compania, într-un comunicat de presă.

Ford a precizat că reluarea producţiei pe 4 mai se va face în mai multe etape la uzinele de asamblare a vehiculelor din Saarlouis şi Koln din Germania, la uzina de asamblare a vehiculelor din Valencia, Spania, şi la uzina de asamblare precum şi la uzina de motoare din Craiova, România. Producţia la uzina de motoare din Valencia va fi reluată pe 18 mai, urmând ca reluarea operaţiunilor la uzinele de la Dagenham şi Bridgend din Marea Britanie să fie confirmată la o dată ulterioară.

La reluarea activităţii la aceste facilităţi, nivelul producţiei va fi unul mai mic decât cel normal, a subliniat Ford, urmând ca pe parcursul lunilor următoare să fie crescut în mod treptat. De asemenea, Ford va impune ca oricine intră în fabrică să poarte mască şi să îi fie verificată temperatura. Spaţiile de lucru au fost configurate pentru a permite păstrarea distanţei sociale.

"Trebuie să ne pregătim pentru un nou mediu, după ce va trece vârful iniţial al pandemiei. Angajaţii noştri trebuie să ştie că luăm măsurile adecvate pentru a le garanta bunăstarea la locul de muncă", a declarat preşedintele Ford of Europe, Stuart Rowley.

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat şi el săptămâna trecută că producţia de autovehicule de la Dacia şi Ford va reîncepe pe 4 mai.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o linie completă de autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi urmăreşte să ocupe poziţii de top în domeniul electrificării, vehiculelor autonome şi soluţiilor de mobilitate. Ford are aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume.

Ford Europa este responsabilă de producerea, vânzarea şi deservirea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale, având aproximativ 46.000 de angajaţi în unităţile proprii şi în asocierile în participaţie consolidate şi aproximativ 61.000 de angajaţi, dacă sunt incluse şi societăţile neconsolidate. Pe lângă Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia de servicii pentru clienţi Ford şi 19 unităţi de producţie (12 unităţi proprii şi şapte asocieri în participaţie neconsolidate).

Citit 977 ori Ultima modificare Miercuri, 29 Aprilie 2020 20:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.