Franţa, în stare maximă de alertă teroristă

Franţa, în stare maximă de alertă teroristă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii au împuşcat mortal un bărbat în localitatea Montfavet, în apropiere de oraşul Avignon, din sudul Franţei, după ce acesta ameninţase trecătorii cu o armă, a declarat poliţia, care a confirmat relatările apărute anterior în mass media, transmite Reuters.

Potrivit postului de radio francez Europe 1, bărbatul ar fi strigat ''Allah Akbar''. Incidentul a avut loc la doar câteva ore după un atac cu cuţitul comis în interiorul unei biserici din Nisa, unde trei persoane au fost ucise, dintre care cel puţin una a fost decapitată. Şi în acest caz agresorul strigase ''Allah Akbar''.

Totodată, forţele de securitate saudite au arestat joi un cetăţean saudit care a atacat cu un obiect ascuţit un paznic de la consulatul francez din oraşul Jeddah (vest), a relatat agenţia oficială saudită SPA, citată de EFE.

Poliţia din provincia Mecca ''a arestat un cetăţean care a atacat o gardă de securitate de la consulatul Franţei cu un obiect ascuţit şi pe care l-a rănit uşor'', a relatat SPA, fără alte detalii. Potrivit dpa, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Mohammed al-Ghamdi, atacatorul ar fi un individ de circa 40 de ani. Motivul atacului nu este deocamdată cunoscut.

Informaţia a fost confirmată şi de Ambasada Franţei la Riad. ''Atacatorul a fost imediat arestat de forţele de securitate saudite după atac. Paznicul a fost transportat la spital şi viaţa sa nu este în pericol. Facem apel la compatrioţii noştri aflaţi în Arabia Saudită să dea dovadă de vigilenţă maximă'', a transmis ambasada franceză într-un comunicat citat de AFP.

''Ambasada Franţei condamnă ferm acest atac împotriva unei legaţii diplomatice pe care nimeni nu-l poate justifica'', a mai menţionat ambasada, potrivit EFE. Misiunea diplomatică şi-a exprimat speranţa că ''autorităţile saudite vor clarifica acest atac şi vor garanta securitatea companiilor şi a comunităţii franceze în ţară''.

Atacul din Jeddah are loc pe fondul apelurilor la boicotarea produselor franţuzeşti şi a nemulţumirii exprimate de mai multe ţări musulmane, printre care şi Arabia Saudită, după agitaţia stârnită de cuvintele preşedintelui francez Emmanuel Macron care a promis că nu va "renunţa la caricaturile" cu profetul Mahomed, invocând dreptul la liberă exprimare.

Citit 709 ori Ultima modificare Joi, 29 Octombrie 2020 22:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.