Vaccin rusesc, produs în China

Vaccin rusesc, produs în China
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Autorităţile ruse au ajuns la un acord cu compania chineză Shenzhen Yuanxing Gene-tech pentru a produce în China 60 de milioane de doze de vaccin anticoronavirus rusesc Sputnik V, a informat luni într-un comunicat Fondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), transmite EFE.

Fondul, însărcinat cu promovarea vânzării Sputnik V, menţionează că acordul va permite vaccinarea a peste 30 de milioane de persoane.

"Începerea producţiei comerciale este aşteptată pentru luna mai", adaugă FIDR. Până în prezent, vaccinul Sputnik V a fost înregistrat în 57 de ţări, cu o populaţie totală de 1,5 miliarde de persoane.

Potrivit unui interviu acordat de Aleksandr Ginzburg, directorul Centrului rus Gamaleia, care a dezvoltat vaccinul Sputnik V, fabricantul intenţionează să-l furnizeze "altor 50 de ţări".

În afară de Sputnik V, care are o eficacitate de 91,6 la sută şi un preţ pe doză de sub 10 dolari, Rusia a înregistrat alte două vaccinuri anticoronavirus.

Citit 497 ori Ultima modificare Luni, 29 Martie 2021 23:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.