Statul Tennessee autorizează „portul constituţional” al armelor

Statul Tennessee autorizează „portul constituţional” al armelor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Tennessee se va alătura celorlalte 30 de state americane în care cetăţenii pot purta arme la vedere fără a avea nevoie de un permis, după ce guvernatorul Bill Lee a semnat joi, 8 aprilie 2021, o lege în acest sens. Anunțul vine după ce președintele SUA, Joe Biden, a anunțat măsuri suplimentare pentru controlul armelor de foc.

Legea privind „portul constituţional” de arme va intra în vigoare la 1 iulie şi le va permite celor mai mulţi cetăţeni de peste 21 de ani şi care deţin în mod legal arme să le poarte în public fără autorizare suplimentară. „Am semnat astăzi (legea privind) portul constituţional (de arme) pentru că nu ar trebui să le fie greu locuitorilor din Tennessee care respectă legea să-şi exercite drepturile (prevăzute de al doilea amendament din Constituţie). Vă mulţumesc, membri ai Adunării Generale şi NRA pentru ajutor”, a scris guvernatorul pe Twitter. Proiectul de lege a fost susţinut de puternicul lobby National Rifle Association (NRA), însă grupuri importante de aplicare a legii din Tennessee i se opun, motivând că această schimbare ar putea să crească criminalitatea şi să-i facă mai vulnerabili pe poliţişti.

Joi, într-un discurs la Casa Albă, preşedintele american Joe Biden s-a pronunţat în favoarea controlului armelor de foc. „În fiecare zi, în această ţară sunt împuşcaţi 316 oameni. În fiecare zi. O sută şase dintre ei mor în fiecare zi”, a subliniat preşedintele, care a cerut Congresului să adopte o legislaţie mai strictă în domeniu.

Citit 585 ori Ultima modificare Vineri, 09 Aprilie 2021 19:21

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.