Administrația Biden cere explicații Israelului pentru distrugerile din raidul aerian de sâmbătă

Administrația Biden cere explicații Israelului pentru distrugerile din raidul aerian de sâmbătă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Administraţia Joseph Biden a cerut, luni, Israelului să ofere explicaţii privind distrugerea, într-un raid aerian efectuat sâmbătă, a unui imobil din Fâşia Gaza în care erau sediile locale ale unor companii media internaţionale, Washingtonul precizând că până acum guvernul israelian nu a oferit dovezi.

”Imediat după atac, noi am cerut detalii suplimentare referitoare la justificarea acestei acţiuni. Eu nu am văzut niciuna dintre informaţiile furnizate. Îi voi lăsa pe alţii să transmită dacă au fost oferite informaţii şi să ofere evaluările asupra acestor informaţii", a declarat luni secretarul de Stat american, Antony Blinken, citat de Associated Press.

Secretarul de Stat american a îndemnat atât Israelul, cât şi grupurile islamiste palestiniene să protejeze civilii, în special copiii, în confruntările militare, argumentând că statul evreu are o "responsabilitate specială" în acest sens, deoarece este o naţiune "democratică". "Israelul are o responsabilitate specială pentru protejarea civililor în timpul operaţiunilor de apărare, iar acest lucru înseamnă mai mult ca sigur protejarea jurnaliştilor" a atras atenţia Antony Blinken, conform cotidianului Times of Israel.

Armata israeliană a distrus, sâmbătă, un imobil cu înălţimea de 12 etaje din oraşul Gaza în care erau sediile locale ale unor companii media internaţionale, inclusiv al agenţiei Associated Press şi al postului de televiziune Al Jazeera. Turnul Al-Jalaa din oraşul Gaza s-a prăbuşit în urma unui atac cu rachete lansat de avioane militare israeliene. Premierul în funcţie al Israelului, Benjamin Netanyahu, susţine că Turnul Al-Jalaa din Gaza a fost "o ţintă perfect legitimă", întrucât găzduia centre de comunicaţii ale organizaţiei islamiste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza.

Pe de altă parte, un lider operaţional al organizaţiei teroriste Jihadul Islamic a fost ucis, luni, într-un raid aerian israelian. Hussam Abu Harbeed, liderul filialei din nordul Fâşiei Gaza a organizaţiei teroriste Jihadul Islamic, a fost ucis într-un raid aerian efectuat în oraşul Gaza, informează site-ul Ynetnews.com şi cotidianul Times of Israel. Conform unor surse locale, un avion militar israelian a atacat un autoturism, în zona de vest a oraşului Gaza. Trei persoane au fost ucise în atac.

Organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic au ripostat prin lansarea a zeci de rachete spre oraşele israeliene Beersheba, Ashkelon şi Ashdod. Cinci persoane au fost rănite luni în Israel.

În ultimele 24 de ore, armata israeliană a atacat zeci de obiective din Fâşia Gaza, inclusiv reţeaua de tuneluri utilizată de combatanţi ai grupurilor islamiste care lansează atacuri cu rachete spre Israel.

Bilanţul raidurilor aeriene israeliene asupra teritoriului palestinian Fâşia Gaza a ajuns la cel puţin 198 de morţi şi peste 1.300 de răniţi.

Grupurile islamiste palestiniene au lansat peste 3.000 de rachete spre Israel în ultimele opt zile, bilanţul fiind de zece morţi şi peste 300 de răniţi.

Citit 746 ori Ultima modificare Luni, 17 Mai 2021 20:49

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.