Grup de nave militare ruso-chineze, în exerciţii comune

Grup de nave militare ruso-chineze, în exerciţii comune
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un grup de zece nave militare aparţinând Chinei şi Rusiei a traversat, luni, o strâmtoare îngustă ce separă principala insulă a Japoniei, Honshu, de insula Hokkaido, din nordul arhipelagului nipon, din motive necunoscute deocamdată, a declarat marţi Ministerul japonez al Apărării, citat de Kyodo şi Reuters.

Este pentru prima oară când Japonia, care supraveghează îndeaproape exerciţiile militare desfăşurate în regiunea sa, confirmă trecerea împreună a unor nave de război chineze şi ruseşti prin strâmtoarea Tsugaru, cu lăţimea minimă de 18,7 km, ce separă Marea Japoniei de Oceanul Pacific.

Rusia şi China au desfăşurat timp de patru zile exerciţii navale comune în Marea Japoniei, ca parte a cooperării navale între cele două ţări, între 14 şi 17 octombrie, implicând nave de război şi vase de sprijin din cadrul Flotei Rusiei din Pacific, o ilustrare a apropierii militare şi diplomatice între Moscova şi Beijing din ultimii ani, pe fondul unor relaţii din ce în ce mai tensionate cu Occidentul.

Citit 264 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Octombrie 2021 20:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.