Stéphane Séjourné, noul președinte al grupului europarlamentar Renew Europe

Stéphane Séjourné, noul președinte al grupului europarlamentar Renew Europe
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Eurodeputatul Stéphane Séjourné, influent colaborator al preşedintelui francez Emmanuel Macron, a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al grupului politic Renew Europe, a treia forţă din Parlamentul European, o poziţie strategică înaintea preşedinţiei franceze a Consiliului UE, care va începe la 1 ianuarie, transmite AFP.

Singurul candidat rămas în cursă, Stéphane Séjourné a fost ales prin aclamare, a anunţat delegaţia franceză din grupul Renew Europe.

Olandeza Sophie In't Veld, membră a Parlamentului European din 2004, şi-a retras candidatura în urmă cu o săptămână.

Dintre cei 98 de aleşi ai grupului Renew Europe, delegaţia franceză este cea mai numeroasă, având 23 de membri.

Funcţia de lider al acestui grup europarlamentar a devenit vacantă după decizia eurodeputatului român Dacian Cioloş de a se concentra mai mult pe politica naţională.

În vârstă de 36 de ani, Stéphane Séjourné este un apropiat al lui Emmanuel Macron, pe care l-a acompaniat în ascensiunea sa către Palatul Elysée, pentru a deveni unul dintre principalii săi consilieri politici.

Citit 258 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Octombrie 2021 19:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.