China raționalizează motorina, pe fondul crizei de combustibil

China raționalizează motorina, pe fondul crizei de combustibil
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Benzinăriile din mai multe părți ale Chinei au început să raționalizeze motorina, pe fondul creșterii costurilor și al scăderii stocurilor, relatează BBC. Unii șoferi de camioane sunt nevoiți să aștepte zile întregi pentru a alimenta cu combustibil, potrivit postărilor de pe site-ul de socializare Weibo.

China se află în prezent în mijlocul unei crize masive de energie, în condițiile în care lipsa cărbunelui și a gazelor naturale a dus la închiderea fabricilor și a lăsat casele fără curent electric. Iar această ultimă problemă nu face decât să contribuie la o criză continuă a lanțului de aprovizionare la nivel mondial, spun analiștii. Criza globală a lanțului de aprovizionare a fost determinată în mare parte de pandemia de Covid-19, cererea crescând brusc pe măsură ce economiile se redeschid.

În China, camioanele au voie să alimenteze doar 100 de litri fiecare - aproximativ 10% din capacitatea lor, a declarat un dealer de camioane din orașul Shijiazhuang, provincia Hebei, pentru serviciul chinez de știri de afaceri Caixin. În alte părți ale țării, rapoartele sugerează că rațiile sunt chiar mai stricte, șoferii având voie să cumpere până la 25 de litri. Între timp, în orașul Fuyang, la aproximativ șapte ore de mers cu mașina la sud de centrul-cheie de transport din Shijiazhuang, Caixin raportează că benzinăriile limitează achizițiile sau percep șoferilor suprataxe de până la 300 de yuani (47 de dolari) pentru a-și umple rezervoarele.

Prețurile petrolului au atins în ultimele săptămâni cele mai ridicate niveluri din 2014 încoace, provocând crize de combustibil în Europa și Marea Britanie. O parte din această situație a fost determinată de penuria de cărbune și gaze naturale în țări precum China și India, care, potrivit analiștilor, va determina utilizatorii să treacă la petrol pentru producerea de energie și încălzire. O astfel de cerere ar putea crește consumul global de țiței cu peste o jumătate de milion de barili de petrol pe zi.

Citit 412 ori Ultima modificare Joi, 28 Octombrie 2021 16:10

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.