Prin lucrări de arhitectură peisagistică, Parcul Muzeului „Casa Cuza Vodă” din Galaţi va fi reamenajat şi pus în valoare după modelul şi farmecul grădinilor din vremea domnitorului. Pentru acest demers, Consiliul Judeţean Galaţi a lansat în licitaţie un contract în valoare estimată de 1.620.484 de lei fără TVA, şi aşteaptă ofertele până pe 25 februarie 2026. Criteriul de atribuire va fi „cel mai bun raport calitate-preţ”.
„La pas prin istorie”, aceasta este experienţa promisă celor care vor vizita parcul Muzeului „Casa Cuza Vodă”, după ce obiectivul va fi refăcut peisagistic şi pus în valoare.
Deocamdată, Consiliul Judeţean Galaţi a scos la licitaţie contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Valoarea totală estimată este de 1.620.484 de lei fără TVA. Durata serviciilor de proiectare va fi de 30 de zile de la ordinul de începere, iar execuţia nu ar trebui să depăşească 12 luni.
Despre acest proiect prin care parcul imobilului în care au locuit Alexandru Ioan Cuza și familia sa își va recăpăta farmecul de odinioară, al epocii în care se puneau bazele Unirii Principatelor Române, aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”.
Obiectivul face parte din proiectul „La pas prin istorie”, finanțat din fonduri transfrontaliere, atrase de Consiliul Judeţean Galaţi în parteneriat cu Raionul Hânceşti din Republica Moldova. Proiectul are ca scop punerea în valoare a parcurilor Casei Cuza Vodă şi Conacului lui Manuc Bey, importante obiective de patrimoniu istoric de pe cele două maluri ale Prutului.
Ce se cere în caietul de sarcini
Consiliul Judeţean Galaţi punctează cele mai importante intervenţii dorite în cadrul reamenajării parcului.
Mai întâi de toate - restaurarea și consolidarea soclului bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu materiale compatibile, sub îndrumarea experților atestați în domeniul conservării componentelor artistice. Merită să amintim că sculptura, realizată de artistul parizian Pierre Granet, a fost dăruită Galațiului, în 1888, chiar de doamna Elena Cuza, soția domnitorului.
Autorităţile cer protejarea și punerea în valoare a ruinelor descoperite in situ, în 2020, prin realizarea unei vitrine de protecție transparente, care să asigure microclimatul necesar conservării lor şi să beneficieze de iluminarea discretă.
De asemenea, solicită reamenajarea peisagistică integrală a grădinii, prin reconstituirea atmosferei istorice - alei sinuoase, vegetație ornamentală, mobilier inspirat din epoca romantică, respectând componența originală. Vor fi corectate denivelările, adaptate traseele pietonale și vor fi amplasate panouri informative care să explice istoria ansamblului şi importanța sa culturală.
Constructorii vor trebui să respecte infrastructura edilitară și de scurgere a apelor pluviale, pentru protejarea fundațiilor și evitarea acumulărilor de apă. Desigur, pentru întreţinerea vegetaţiei, se va implementa un sistem de irigare automatizat.
Se impune şi realizarea unui sistem coerent de iluminat arhitectural și ambiental, cu soluții moderne, eficiente energetic și compatibile cu mediul istoric.
Împrejmuirea va fi refăcută cu materiale și detalii compatibile cu epoca istorică a ansamblului.
Şi, cel mai important, se va crea un traseu expozițional exterior - "muzeu în aer liber" - care să lege elementele valoroase - muzeul, bustul, ruinele, grădina - într-un circuit coerent și educativ.
Consiliul Judeţean este convins că ambianţa romantică, specifică grădinilor din secolul al XIX-lea, va adăuga o nouă dimensiune acestui edificiu emblematic pentru istoria noastră și pentru drumul Micii Uniri.
Proiectul „La pas prin istorie” va deveni o veritabilă punte între trecut și viitor, între generațiile care au clădit istoria și cele care o duc mai departe.

