Ucraina mobilizează rezerviștii pentru completarea efectivelor militare

Ucraina mobilizează rezerviștii pentru completarea efectivelor militare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat mobilizarea rezerviştilor, ''într-o perioadă specială'', cu scopul de a completa efectivele armatei care luptă împotriva miliţiilor proruse din provincia Donbas şi se confruntă cu ameninţarea militară rusă la frontierele sale, transmite EFE.

''Trebuie să îmbunătăţim pregătirea de luptă a trupelor ucrainene, în perspectiva oricărei modificări a situaţiei operative'', a declarat Zelenski, într-o alocuţiune televizată.

Şeful statului ucrainean a anunţat că ''în scurt timp'' vor fi organizate exerciţii de antrenament pentru rezerviştii care vor face parte din unităţile de apărare a teritoriului.

Cu ceva timp în urmă, Zelenski a ordonat creşterea numărului de membri ai acestor unităţi - din care fac parte inclusiv vânători şi pădurari - la circa două milioane.

El a dat asigurări că, pentru moment, ''nu există necesitatea unei mobilizări generale'' în rândul populaţiei şi a exclus riscul unui război la scară mare cu Rusia, motiv pentru care a respins apelurile de a impune legea marţială în Donbas, în ciuda recunoaşterii de către Moscova a autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk.

Pe de altă parte, liderul autoproclamatei republici Doneţk, Denis Puşilin, a declarat miercuri că mobilizarea militară îşi accelerează ritmul, pentru a contracara "agresiunea" ucraineană, relatează Reuters. Puşilin a spus că situaţia a devenit critică în regiune, dar separatiştii vor câştiga cu sprijinul "marii Rusii". Pe de altă parte, el a afirmat că ar prefera să rezolve chestiunea demarcării frontierei cu Kievul în mod paşnic, însă că şi-a rezervat dreptul de a cere Rusiei ajutor.

Andrei Turceak, un membru de rang înalt al partidului de guvernământ din Rusia, a declarat, cu prilejul unei vizite la Doneţk, că nicio forţă din lume nu poate schimba rezultatul legal al recunoaşterii de către Rusia a regiunilor separatiste din estul Ucrainei.

Vladimir Putin a semnat luni decretul de recunoaştere a independenţei celor două aşa-numite republici din estul Ucrainei, iar camera superioară a Parlamentului rus a votat marţi trimiterea de trupe pentru susţinerea separatiştilor.

Turceak i-a spus liderului separatist Denis Puşilin că Rusia nu-şi va abandona poporul. El a adăugat că 93.000 de persoane au fost deja evacuate în Rusia, potrivit Reuters.

Citit 382 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Februarie 2022 17:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.