ONU cere investigaţie independentă asupra violurilor comise de ruşi în Ucraina

ONU cere investigaţie independentă asupra violurilor comise de ruşi în Ucraina
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a cerut o investigaţie independentă asupra violurilor şi violenţei sexuale în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, după apariţia de informaţii conform cărora civilii au devenit victime ale agresiunilor sexuale din partea forţelor militare ruse.

"Auzim tot mai des despre viol şi violenţă sexuală. Aceste acuzaţii trebuie investigate independent, pentru a ne asigura că se va face dreptate şi cei vinovaţi vor fi traşi la răspundere", a spus directoarea executivă a Naţiunilor Unite pentru Femei, Sima Bahous, în timpul unei şedinţe a Consiliului de Securitate al ONU, relatează dpa, citată de Agerpres. "Combinaţia dintre strămutarea în masă cu o prezenţă numeroasă de recruţi şi mercenari şi brutalitatea folosită împotriva civililor ucraineni stârnesc motive de profundă îngrijorare", a spus ea.

Comisarul Parlamentului ucrainean pentru drepturile omului, Liudmila Denisova, a declarat că soldaţii ruşi au violat minori. Denisova a îndemnat Naţiunile Unite să investigheze asupra acestor fapte şi a altor crime de război.

Şeful administraţiei militare a oraşului Krivoi Rog, Aleksander Vilkul, a raportat la rândul său că mai multe femei ucrainence au fost violate, precizând că printre victimele din regiunea Herson se numără o tânără de 16 ani gravidă şi o femeie de 78 de ani.

Grupuri pentru apărarea drepturilor omului, printre care Human Rights Watch (HRW) şi Amnesty International, au acuzat la rândul lor armata rusă de crime de război, precum execuţii şi jafuri în Ucraina.

Citit 412 ori Ultima modificare Marți, 12 Aprilie 2022 21:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.