Finlanda și Suedia, consultări privind aderarea la NATO

Finlanda și Suedia, consultări privind aderarea la NATO
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Finlanda va lua „peste câteva săptămâni” decizia dacă va cere aderarea la NATO, a declarat miercuri prim-ministrul Sanna Marin, transmite Reuters. „Există diferite perspective de a cere aderarea la NATO sau nu, trebuie să le analizăm foarte atent”, a spus Sanna Marin, într-o conferinţă de presă, la Stockholm, alături de omoloaga sa suedeză, Magdalena Andersson. „Dar cred că acest proces va fi foarte rapid, se va întâmpla în câteva săptămâni”, a adăugat ea. Guvernul finlandez va publica o carte albă actualizată a politicii externe şi de securitate.

Suedia este de asemenea în proces de revizuire a politicii sale de securitate, ale cărui concluzii sunt aşteptate spre sfârşitul lunii mai. Premierul Magdalena Andersson a declarat că este importantă o analiză aprofundată a argumentelor pro și contra cu privire la o eventuală candidatură la NATO. „Fiind membru NATO, ai securitatea (garantată) cu Articolul 5 (al Tratatului de la Washington). Ai de asemenea o responsabilitate faţă de alte ţări”, a mai arătat şefa guvernului suedez.

Citit 301 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Aprilie 2022 19:25

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.