Coreea de Nord, 110 ani de la nașterea „președintelui etern” Kim Ir-sen

Coreea de Nord, 110 ani de la nașterea „președintelui etern” Kim Ir-sen
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Coreea de Nord a celebrat vineri aniversarea lui Kim Ir-sen, fondatorul ţării, a relatat media de stat, fără a disipa misterul din jurul unei eventuale parade militare în timpul căreia Phenianul ar dezvălui noi arme, relatează AFP.

Data de 15 aprilie, ''Ziua Soarelui'', reprezintă unul dintre evenimentele politice cele mai importante ale Phenianului, deoarece Kim Ir-sen, bunicul actualului lider Kim Jong Un şi fondator al acestei ţări deţinătoare de arme nucleare, este născut în această zi. Celebrarea survine la trei săptămâni după cel mai mare test cu rachetă balistică intercontinentală din istoria Coreei de Nord. Este prima dată când armele cele mai puternice ale lui Kim Jong Un au fost testate pe deplin din 2017, încălcând un moratoriu respectat până acum.

Oficiali sud-coreeni, precum şi principalul emisar american pentru Coreea de Nord au spus că un test nuclear ar putea avea loc vineri, în cadrul celebrării a 110 ani de la naşterea fondatorului ţării. Ei s-au aşteptat, de asemenea, să aibă loc şi o paradă, unde să fie prezentate noi arme.

La precedentele celebrări, Phenianul nu a difuzat imagini cu defilări militare la televiziunea de stat decât la câteva ore după organizarea evenimentelor, fără a le anunţa în avans în publicaţiile oficiale.

Kim Ir-sen a murit în 1994, însă rămâne ''preşedintele etern'' al ţării. Nord-coreenii învaţă încă de la naştere să îi venereze pe Kim Ir-sen şi pe fiul său Kim Jong Il, iar toţi adulţii poartă insigne cu efigia unuia dintre cei doi foşti lideri.

Citit 628 ori Ultima modificare Vineri, 15 Aprilie 2022 17:50

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.