Colectă publică pentru cumpărarea unei drone pentru Ucraina

Colectă publică pentru cumpărarea unei drone pentru Ucraina
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Sute de lituanieni au contribuit pentru a cumpăra o dronă militară avansată pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei, în semn de solidaritate cu o țară aflată anterior sub dominația Moscovei, la fel ca ţara lor, relatează Reuters. Obiectivul de cinci milioane de euro a fost strâns în doar trei zile și jumătate, în mare parte în sume mici, pentru a finanța achiziționarea unei drone militare Byraktar TB2, potrivit Laisves TV, postul lituanian de televiziune pe internet care a lansat campania.

„Înainte de începerea acestui război, niciunul dintre noi nu s-a gândit că vom cumpăra arme. Dar acum este un lucru normal. Trebuie făcut ceva pentru ca lumea să fie mai bună”, a declarat Agne Belickaite, în vârstă de 32 de ani, care a trimis 100 de euro imediat ce a fost lansată miercuri strângerea de fonduri. „Fac donații pentru a cumpăra arme pentru Ucraina de ceva vreme. Și o voi face până la victorie”, a declarat ea pentru Reuters, adăugând că a fost motivată în parte de temerile că Rusia ar putea ataca Lituania.

Drona s-a dovedit eficientă în ultimii ani împotriva forțelor rusești și a aliaților acestora în conflictele din Siria și Libia, iar achiziționarea ei este orchestrată de Ministerul Apărării din Lituania, care a declarat pentru Reuters că intenționează să semneze o scrisoare de intenție pentru a cumpăra aparatul din Turcia.

Citit 429 ori Ultima modificare Duminică, 29 Mai 2022 18:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.