Danemarca se alătură oficial politicii de apărare europene

Danemarca se alătură oficial politicii de apărare europene
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O majoritate covârşitoare a danezilor, aproximativ 67 la sută, a votat miercuri în favoarea aderării la politica de apărare a UE, potrivit numărării a 99 la sută din buletinele de vot, scrie AFP.

"În seara asta, Danemarca a trimis un semnal important aliaţilor noştri din Europa şi NATO şi lui Putin. Arătăm că, atunci când (preşedintele Vladimir) Putin invadează o ţară liberă şi ameninţă stabilitatea în Europa, noi ceilalţi ne unim", a declarat premierul Mette Frederiksen, în faţa partizanilor săi. "A existat o Europă înainte de 24 februarie, înainte de invazia rusă, şi este o Europă după", a adăugat ea.

Țară tradiţional eurosceptică, Danemarca a obţinut o serie de excepţii în 1993, numite "opt out" (opţiunea de retragere), pe mai multe probleme europene, în special în ceea ce priveşte apărarea. Regatul scandinav - membru fondator al NATO - nu a putut, astfel, să participe la nicio misiune militară a UE.

Altădată marginală, politica de apărare a celor 27 a căpătat amploare în ultimii ani, chiar dacă ideea unei armate europene este o barieră încă de netrecut pentru numeroase capitale.

Citit 549 ori Ultima modificare Joi, 02 Iunie 2022 16:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.