Onorariu uriaș pentru Beyonce în Dubai

Onorariu uriaș pentru Beyonce în Dubai
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Cântăreaţa americană Beyoncé va reveni pe scenă după o pauză de aproape cinci ani, cu ocazia unui concert special pe care îl va susţine în Dubai. Vedeta pop-R&B, care a lansat în 2022 cel de-al şaptelea album de studio al ei, intitulat "Renaissance", nu a mai susţinut un concert complet din 2018. În prezent, artista americană se pregăteşte să susţină un astfel de spectacol la hotelul de cinci stele "Atlantis The Palm" din Dubai, pe 21 ianuarie.

"Beyoncé va cânta la «Atlantis» în cadrul unui eveniment uriaş. Acest hotel a organizat o serie de reprezentaţii artistice impresionante în ultima perioadă, iar Kylie Minogue a fost angajată pentru a concerta în noaptea de Revelion", a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.

Invitaţiile au fost deja trimise pentru evenimentul la care va participa Beyonce, care ar urma să primească un onorariu de 24 milioane de dolari pentru acel show. Acesta va fi primul concert propriu-zis al lui Beyoncé după spectacolul pe care l-a susţinut în cadrul Global Citizen Festival din Johannesburg, în 2018.

Beyoncé conduce în topul nominalizărilor la Premiile Grammy de anul acesta, câștigătorii urmând să fie anunțați la gala ce va fi organizată în februarie 2023.

Citit 637 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2022 18:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.