Polonia va cere reparații financiare Germaniei pentru Al Doilea Război Mondial

Polonia va cere reparații financiare Germaniei pentru Al Doilea Război Mondial
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Noul guvern polonez condus de Donald Tusk intenţionează să înceapă discuţii cu Germania pentru a soluţiona problema despăgubirilor pentru pagubele suferite de Polonia în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a relatat marţi agenția DPA, citată de Agerpres.

Tusk a declarat luni la Berlin, după întrevederea cu cancelarul german Olaf Scholz, că în sens juridic şi formal chestiunea despăgubirilor de război este închisă de mulţi ani. „Chestiunea reparaţiilor materiale, financiare şi morale nu a fost încheiată niciodată”, a adăugat el. Tusk a subliniat că, spre deosebire de guvernul precedent condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), el doreşte să lucreze cu cancelarul Scholz „pentru a căuta forme de cooperare care nu vor fi fatale pentru relaţiile bilaterale în viitor”.

Conform HotNews.ro, guvernul PiS, care s-a aflat la putere din 2015 până la jumătatea lui decembrie 2023, solicitase peste 1.300 miliarde de euro de la guvernul german în octombrie 2022 drept despăgubiri pentru pagubele suferite de Polonia în Al Doilea Război Mondial. Executivul polonez a argumentat, printre altele, că ţări occidentale ca Franţa şi Olanda beneficiaseră de un tratament mai bun decât Polonia în perioada postbelică.

La Conferinţa de la Potsdam din 1945, cele patru puteri învingătoare (SUA, Regatul Unit, Franţa şi Uniunea Sovietică) au convenit ca Uniunea Sovietică să fie compensată din zona ocupată de sovietici în estul Germaniei şi că Polonia va primi o parte. Se estimează că până în 1953 aproximativ 3.000 de fabrici fuseseră dezmembrate şi produsele adiţionale din producţia în desfăşurare fuseseră îndepărtate.

Totuşi, Varşovia a precizat că Polonia a fost nevoită să compenseze pentru partea sa furnizând cărbune către Uniunea Sovietică. Pe de altă parte, guvernul german consideră închisă problema despăgubirilor de război şi evocă tratatul oficial privind consecinţele unificării Germaniei asupra politicii externe, proces în care Polonia nu a fost implicată.

Citit 455 ori Ultima modificare Marți, 13 Februarie 2024 16:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.