Alianță a puterilor autoritare, împotriva democrațiilor

Alianță a puterilor autoritare, împotriva democrațiilor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că o "alianţă a puterilor autoritare" acţionează din ce în ce mai strâns împotriva democraţiilor occidentale şi a avertizat că lumea a devenit mai "imprevizibilă", informează EFE.

Într-un interviu acordat postului britanic BBC, difuzat duminică, Stoltenberg a remarcat că Rusia, Iranul, China şi Coreea de Nord sunt din ce în ce mai aliniate şi se susţin reciproc.

El a adăugat că lumea este acum "mult mai periculoasă, mult mai imprevizibilă" şi "mult mai violentă".

"China susţine economia de război a Rusiei, furnizând piese-cheie industriei de apărare şi, în schimb, Moscova îşi ipotechează viitorul Beijingului", a subliniat el. Rusia furnizează tehnologie Iranului şi Coreei de Nord în schimbul muniţiilor şi echipamentelor militare, aşa că NATO trebuie să lucreze cu alte ţări dincolo de geografia sa - cum ar fi Japonia şi Coreea de Sud - pentru "a face faţă acestei alianţe mai solide a puterilor autoritare", a explicat secretarul general al alianţei nord-atlantice.

Şeful NATO s-a referit şi la eforturile sale de a obţine mai multe fonduri pentru războiul din Ucraina. Sprijinul pe termen lung este vital acum şi pentru a reconstrui ţara după conflict, a declarat el.

Citit 196 ori Ultima modificare Duminică, 07 Aprilie 2024 16:42

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro