Oficiali europeni, vizită simbolică la Kiev

Oficiali europeni, vizită simbolică la Kiev
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, au sosit duminică la Kiev pentru o vizită simbolică de sprijin pentru Ucraina, în prima zi a mandatului lor, informează AFP.

În timpul vizitei lor cu un caracter marcant simbolic, cei doi lideri europeni intenţionau să se întâlnească cu Volodimir Zelenski pentru a-i da asigurări în ceea ce priveşte sprijinul Uniunii Europene în contextul războiului total al Rusiei împotriva Ucrainei, care a început în februarie 2022. "Am venit să transmitem un mesaj clar: suntem alături de Ucraina şi continuăm să-i oferim tot sprijinul", a declarat Antonio Costa, jurnaliştilor care îl însoţesc, între care şi AFP.

Costa a adăugat că acest sprijin include ajutor umanitar, financiar, militar şi diplomatic, relatează dpa. Noul preşedinte al Consiliului European a mai declarat că, în afară de războiul în curs, un alt subiect va fi "viitorul european comun" şi intenţia Ucrainei de a adera la UE.

Costa şi Kallas şi-au preluat oficial mandatele la miezul nopţii, împreună cu noua echipă de comisari din cadrul celui de-al doilea mandat al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citit 355 ori Ultima modificare Duminică, 01 Decembrie 2024 14:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.