Rezultatele oficiale ale alegerilor din Bulgaria: Rosen Plevneliev, noul preşedinte al ţării

Rezultatele oficiale ale alegerilor din Bulgaria: Rosen Plevneliev, noul preşedinte al ţării
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Candidatul premierului conservator bulgar Boiko Borisov, Rosen Plevneliev, a fost ales preşedinte al republicii, obţinând 52,5 la sută în cel de-al doilea tur de scrutin, potrivit primelor rezultate oficiale provizorii.

Conform rezultatelor comunicate de Comisia electorală după numărarea a 98 la sută din buletinele de vot, Rosen Plevneliev obţine 52,5 la sută din sufragii, iar rivalul său socialist, Ivailo Kalfin, 47,4 la sută.

Preşedintele în exerciţiu, Gheorghi Părvanov, provenit din Partidul Socialist, nu a mai putut candida după două mandate succesive în funcţia de şef al statului.

Preşedintele bulgar are în principal prerogative de reprezentare şi este considerat drept autoritate morală, astfel că scrutinul a avut valoare de test pentru premierul Boiko Borisov, confruntat cu dificultăţile economice ale ţării, cea mai săracă din Uniunea Europeană.

În plus, el este sub presiunea permanentă a Bruxellesului pentru mai multă eficacitate în faţa corupţiei şi criminalităţii.

Victoria partidului său GERB la prezidenţialele şi municipalele de duminică intervine la jumătatea mandatului Guvernului, la mai puţin de doi ani până la următoarele legislative.

Aceste alegeri au generat din nou suspiciuni de manipulare, inclusiv tradiţionala practică bulgară a "cumpărării voturilor", în special în rândul minorităţii rome.

Duminică, poliţia a arestat mai multe persoane în provincie, prinse în timp ce ofereau bani alegătorilor.

Citit 1724 ori Ultima modificare Luni, 31 Octombrie 2011 12:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.