Pensii cu start timpuriu, începând de la șase ani

Pensii cu start timpuriu, începând de la șase ani
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Noul guvern german condus de cancelarul Friedrich Merz a făcut planuri pentru a introduce așa-numita „pensie cu start timpuriu”, creând un fond de pensie pentru copii de la vârsta de doar şase ani, transmit CNBC și HotNews.

Astfel, copiii cu vârste între 6 și 18 ani care frecventează instituții de învățământ ar putea primi 10 euro pe lună din partea guvernului. Asta înseamnă că minorii vor ajunge la un total de 1.440 de euro pe parcursul celor 12 ani de eligibilitate, plus eventualele câștiguri care s-ar putea acumula din investirea acestor sume.

Planul prevede că, începând cu vârsta de 18 ani, beneficiarii să poată adăuga fonduri proprii în cont, în limite anuale. Orice profit este scutit de taxe până la vârsta pensionării, moment în care banii devin accesibili titularilor. Vârsta actuală de pensionare în Germania este de 67 de ani și ar putea crește, ceea ce înseamnă că economiile s-ar acumula pe o perioadă de peste 60 de ani.

Multe detalii sunt încă neclare. Până în prezent nu a fost oferită nicio indicație privind modul în care vor fi investite economiile și cine le va gestiona.

Unii experți spun că totalul acestor investiții s-ar putea să nu reprezinte o sumă semnificativă pentru fiecare persoană în parte. Johannes Geyer, director adjunct al departamentului de economie publică din cadrul institutului de cercetare DIW Berlin, a declarat pentru CNBC că suma este mai degrabă simbolică. „Când oamenii primesc bani pasiv și practic nu trebuie să ia nicio decizie de investiție ei înșiși, nu este evident cum ar trebui să le crească nivelul de cunoștințe financiare. Simpla «expunere» la deciziile de investiție nu duce neapărat la alegeri bune”, explică Geyer.

Citit 285 ori Ultima modificare Joi, 29 Mai 2025 15:49

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro