Donald Trump le-a sugerat oficialilor din domeniul apărării că ar avea sens ca SUA să lanseze atacuri împotriva Iranului numai dacă ar avea garanţia că aşa-numita „bombă antibuncăr” va distruge instalaţia esenţială de îmbogăţire a uraniului de la Fordo, aflată adânc în subteran, potrivit unor persoane care sunt familiarizate cu discuţiile, relatează The Guardian și News.ro.
Lui Trump i s-a spus că lansarea GBU-57, o bombă de 13,6 tone, ar elimina efectiv Fordo, dar preşedintele nu pare să fie pe deplin convins, au spus persoanele respective, astfel că el a amânat autorizarea loviturilor, aşteptând, de asemenea, posibilitatea ca ameninţarea implicării SUA să determine Iranul să negocieze.
Eficienţa GBU-57 a fost un subiect de profundă dispută la Pentagon încă de la începutul mandatului lui Trump, potrivit a doi oficiali din domeniul apărării, care au fost informaţi că posibil doar o armă nucleară tactică ar putea fi capabilă să distrugă Fordo, din cauza adâncimii la care este amplasată uzina.
Distrugerea completă a Fordo, despre care serviciile secrete israeliene estimează că ar putea a fi situată până la o adâncime de 90 de metri, ar necesita ca SUA „să înmoaie terenul” cu bombe convenţionale şi apoi, în cele din urmă, să lanseze o bombă nucleară tactică de pe un bombardier B2 pentru a distruge întreaga instalaţie, un scenariu pe care Trump nu îl ia însă în considerare, potrivit The Guardian.
Situaţia subliniază natura complexă a unei astfel de lovituri şi consecinţele pe care le-ar avea: lansarea GBU-57 ar reduce probabil capacitatea Iranului de a obţine uraniu de calitate militară pentru o perioadă de până la câţiva ani, dar nu ar pune capăt complet programului.