Se-ntoarce acasă odată cu luna,
s-aşează pe prispa de cimbru bătrân...
(ce apă adâncă mai are fântâna
şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân!)
Îşi şterge obrazul cu palma sărată,
se uită pe drumul de dinspre copii,
dar nici o scrisoare nu vine la poartă...
(ce mare e luna în ochii pustii!)
Îşi face o cruce înaltă şi dreaptă...
se uită în jos... şi se uită în sus...
de-o viaţă de ani tot aşteaptă, aşteaptă
cu mâna întinsă-nspre cei care nu-s!
O candelă veche se duce s-aprindă
în colţul păzit de-un păianjen secret...
şi seară de seară atârnă la grindă
icoane cu doruri şi lacrimi încet!
Şi pleacă de-acasă odată cu luna,
s-aducă nectar pentru flori de caişi...
(pe urmă rămâne în flăcări fântâna...
şi-un cântec de greier cu ochii închişi!)
