Atâta blestem şi zadar şi banal...
şi-atâta cruzime...
n-ai unde să stai sau să pleci...a pierit
chiar sfânta Treime!
Întregul s-a frânt, a căzut în genunchi
şi tace aiurea...
iar domnul Neant hohoteşte stăpân,
şi-ascute securea...
să taie sămânţa lui Unu din Veci:
principiul pe care
l-am scris pe pământuri şi ceruri, corect,
cu literă mare!
L-am scris şi citit şi-nvăţat...şi l-am dat
să fie-n aminte...
dar fiarele vin şi ucid fără sens
şi fără cuvinte!...
Când totul e-un trist simulacru confuz,
umplut cu nimicuri,
principiul astâmpără roţile-n ceas:
tic-tac(uri)...tac-tic(uri)...!
Şi cine mai poate...(oricând şi oricum)...
să ierte Păcatul?!...
Mă uit în oglindă: nu-l văd! nu sunt eu!...
e altul!...e altul!...
