Nu mă mai joc, splendido...plec dincolo de Tot...
dincolo nu mă doare decât (cel mult) în cot...
dincolo-i treacă-meargă, nu-i Rai şi nu-i nici Iad,
s-aud din ceruri sfinţii şi stelele cum cad!
Plec mâine, dimineaţă...cu trenul de Bârlad...
(mi-am tras costum de mire şi mi-am făcut curat
în suflet şi în minte...doar n-am să plec aşa,
să spună controlorul că sunt un tralala!)
Şi-am să cobor în gara aceea...ăăăhăhăăăăăăăăă...
acolo...este Gata! acolo...totul Stă!...
acolo...e-n mişcare doar marele Nimic...
trai pe vătrai, mândreţeo...pot pentru ca să-ţi zic!
Şi-am să tot sper, splendoareo...că poate vii şi tu
cu-acelaşi tren, în care ai spus (atuncea) „nu”,
când ţi-am cerut o mână...şi nu ai vrut să-mi dai...
şi-ai zis să zic „adio” picioarelor de plai!
Plec mâine, dimineaţă...la şapte făr-un sfert...
mă duc de-acum, fiindcă nu vreau ca să mai pierd
(şi data asta) şansa şi sfântul meu noroc...!...
Am să te-aştept acolo...şi ce-am să mă mai joc!
