Reţeaua Facebook, folosită de Rusia pe post de crescătorie de troli

Reţeaua Facebook, folosită de Rusia pe post de crescătorie de troli
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Reţeaua de socializare online Facebook a anunţat că a descoperit o operaţiune, foarte probabil cu baza în Rusia, care a cheltuit 100.000 de dolari pentru mii de reclame care promovau mesaje politice şi sociale discordante, într-o perioadă de doi ani, până în luna mai 2017, transmite Reuters.

Facebook a menţionat că, în perioada amintită, 3.000 de reclame şi 470 de conturi şi pagini "neautentice" au popularizat opinii discordante pe diverse subiecte precum imigraţia, rasa şi drepturile gay. Alţi 50.000 de dolari au fost cheltuiţi pentru 2.200 de reclame "potenţial legate de politică", foarte probabil de către ruşi, a explicat reţeaua de socializare online.

Legea electorală din Statele Unite le interzice cetăţenilor străini şi entităţilor de peste hotare să cheltuiască bani pentru a susţine în mod special alegerea sau înfrângerea unui candidat. Persoanele care nu sunt cetăţeni ai SUA pot în general să îşi exprime susţinerea sau dezacordul pe un anumit subiect. Alte reclame, precum acelea care menţionează un candidat, dar nu se pronunţă pentru votul în favoarea sau împotriva acestuia, intră în ceea ce avocaţii numesc "zonă juridică gri".

Facebook a anunţat aceste concluzii într-o postare pe blog a şefului pentru securitate, Alex Stamos, şi a precizat că în prezent cooperează cu autorităţile federale americane în ancheta privind operaţiunile de influenţare a alegerilor prezidenţiale din 2016. Potrivit unei surse din Congresul SUA apropiate acestui dosar, Facebook i-a informat pe membrii comitetelor de informaţii ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor în legătură cu reclamele ruseşti suspecte. Ambele comitete desfăşoară anchete cu privire la presupusul amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale de anul trecut din Statele Unite, inclusiv la o potenţială complicitate între campania electorală a lui Donald Trump şi Moscova.

Facebook a prezentat concluziile şi lui Robert Mueller, responsabil cu anchetarea presupusului amestec al Moscovei în scrutinul prezidenţial american de anul trecut. Compania a realizat copii ale mesajelor publicitare respective, precum şi informaţii despre cumpărători, a adăugat sursa citată.

Chiar dacă nu s-a încălcat legea, Facebook a afirmat că 470 de conturi şi pagini asociate cu reclamele au fost în contradicţie cu condiţiile reţelei de socializare online referitoare la autenticitate şi sunt suspendate de atunci.

Citit 1683 ori Ultima modificare Vineri, 08 Septembrie 2017 19:14

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.