EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

… sau poate nu vrei la zăpadă!

Scris de Marți, 10 Ianuarie 2017
„Nu ştiu de ce nu îmi răspunzi?/ De ce te-ascunzi?/ De ce nu ne-ntâlnim?/ Hai afaarăă la zăăpaadăă!/ Sau poate nu vrei la zăpadăă…”, cu siguranţă, cei care au văzut filmul animat „Frozen” – „Regatul de gheaţă”, îşi amintesc refrenul prin care micuţa Ana o invită pe surioara ei mai…

Zăpezile de altădată

Scris de Luni, 09 Ianuarie 2017
Iarna este, ca întotdeauna, un examen greu pentru autorităţi. Ultimul primar din vremea comunistă, Ion Caranghel, îmi povestea despre emoţiile iscate de primii fulgi, dar şi de frica de Partid. Şi acum, ar putea fi ocazia nu numai de a-i demite pe incopetenţi - cazul prefectului de Giurgiu, cel de…

Doborâţi de viscol şi batjocoriţi de autorităţi

Scris de Sâmbătă, 07 Ianuarie 2017
Ieri dimineaţă, o tânără mamă cu un copil în braţe. Micuţul nu avea mai mult de trei - patru ani, motiv pentru care mama făcea eforturi disperate să-l protejeze la piept şi să-l ferească de vântul puternic, care aproape o dobora şi o făcea să se teamă că-şi va pierde…

Avem di tăti

Scris de Vineri, 06 Ianuarie 2017
Avem majoritate parlamentară confortabilă, avem guvern instalat, avem program de guvernare, ba, în ceea ce ne priveşte pe noi, gălăţenii, avem şi ministru de Finanţe. Teoretic, nu există niciun impediment în calea noii guvernări de stânga, fiindcă opoziţia abia îşi trage răsuflarea, năucită de scorul electoral, iar preşedintele, care, deşi…

Nuca din perete şi oiţele miloage

Scris de Joi, 05 Ianuarie 2017
Să trăim, să-nflorim, Guvernul să-l stăpânim! Nu ieşirăm bine din turmentarea caltaboşilor şi răciturilor cu care ne-am bucurat tradiţional sărbătorile, stând regulamentar cu ochii lipiţi de televizor, că se făcu de-un guvern care numai că nu te face să-ţi bagi unghia în gât de frică. S-a răsturnat carul cu miniştri,…

"Noi am vrut, dar UE nu ne-a lăsat!"

Scris de Miercuri, 04 Ianuarie 2017
E curios cum, după zece ani de progres economic demonstrabil, avem încă o mulţime de eurosceptici care se tem - sau susţin că se tem, de dragul audienţei şi al propriului buzunar - că Uniunea Europeană e un fel de bau-bau care vrea să ne răpească autonomia, identitatea şi capacitatea…

Know-how-hau-hauuuu, hău!

Scris de Marți, 03 Ianuarie 2017
Nu mă miră că, cu manierele administraţiilor locale de tip rusesc, de pe la noi, că nici edilii gălăţeni nu s-au sinchisit să-i cheme la consultări importante şi pe specialişti. "Noua strategie de termoficare" (mira-m-aş să fie cu adevărat nouă; doar că plătim mai mult, în avans!) a fost lansată…

Premierul şi ”bastonul de mareşal”

Scris de Vineri, 30 Decembrie 2016
„Nu este membru Hezbollah sau Hamas” şi „în primul rând este loial” - cam acestea ar fi câteva din tuşele prin care, cu un aer uşor relaxat, Liviu Dragnea l-a prezentat jurnaliştilor pe candidatul de premier Sorin Grindeanu. Însă dl Dragnea nu are deloc motive să fie relaxat. Se ştie…

Drag ne-a fost să-i dăm din gură...

Scris de Joi, 29 Decembrie 2016
În sfârşit, ne-am întors la „normal”: avem iar circ; mai puţin, pâine. Vă mai amintiţi straşnicele contre dintre preşedintele Băsescu şi premieri precum Tăriceanu ori Ponta? Dragnea, după ce a trebuit să renunţe, pe chestie de dosar juridic, la scaunul de premier, s-a trezit şi cu premierul propus (se spune……

Dragnea, între extaz şi agonie

Scris de Miercuri, 28 Decembrie 2016
Dragnea şi-a recunoscut, ieri, înfrângerea. Cu privirea întunecată, a înghiţit în sec în faţa camerelor, a zecilor de microfoane şi a făcut eforturi mari să-şi păstreze cămaşa şi cravata, care brusc îi deveniseră extrem de strâmte. După ce „oferta” Sevil Shhaideh a picat, liderul PSD a aruncat pe piaţă câteva…

De Crăciun, cerşesc pentru ei

Scris de Marți, 27 Decembrie 2016
„Moş Crăciun!” - „E Moş Crăciun!” - „Salut, Moş Crăciun!”, strigau entuziasmaţi, ţopăind, agitându-şi mânuţele în chip de salut către autobuzul care-şi făcea, claxonând triumfal, intrarea în staţia din Ţiglina I. Era chiar Autobuzul lui Moş Crăciun. Când uşile s-au deschis, doar o fetiţă a coborât, de mână cu mămica…

Pomul vieţii, pomul morţii

Scris de Vineri, 23 Decembrie 2016
Acum, când scriu, e dimineaţa zilei în care ne pomenim eroii Revoluţiei. Pentru unii, evenimentul acela de acum 27 de ani a devenit prilej de bătaie de joc, ni se spune cum am fost manipulaţi de unul şi de altul, cum de fapt n-a fost Revoluţie în '89, ci a…

Cum ajunge mătura… ministru

Scris de Joi, 22 Decembrie 2016
Dacă ar fi fost posibil din punct de vedere juridic, dl Dragnea ar fi propus pentru funcţia de prim-ministru… o mătură. Dar pentru că deja are o serie de probleme de legalitate care (deocamdată) îl împiedică să-şi bage personal degetele în borcanul cu miere al guvernării, dl Dragnea a băgat…

Ţara în care normalitatea şochează

Scris de Miercuri, 21 Decembrie 2016
Povestea bărbatului din Vrancea care a găsit o mapă cu acte şi cu 1.000 de lei a făcut înconjurul ţării. Deşi trăieşte dintr-o indemnizaţie de însoţitor pentru fiul bolnav de autism, Petru Biru, bărbatul care a găsit mapa cu acte şi bani, a mers direct la poliţie. Un gest uman…

Dragă fată de la ţară

Scris de Marți, 20 Decembrie 2016
Nu mai eşti tu Catrina lui Moromete, mamă de familie cu o spuză de copii, bărbat şi gospodărie de care să ţii cu dinţii cât e ziua de lungă. Nu mai sunt vremurile în care să te măriţi de pe la 16 ani cu vreunul din satul tau sau din…

Afacerile cu statul se fac în linişte

Scris de Luni, 19 Decembrie 2016
Unul dintre cele mai mari regrete cu care m-am ales după aflarea rezultatelor alegerilor parlamentare a constat în faptul că zilele lui Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii sunt numărate. Bineînţeles, obiectiv vorbind, despre acest deznodământ se ştia încă din momentul în care Voiculescu a acceptat scurtul mandat în fruntea unuia…

Suntem cineva doar dacă o ştiu şi alţii!

Scris de Sâmbătă, 17 Decembrie 2016
Mai mulţi „turişti” ajung la Sibiu pentru festivalul de teatru decât pentru a vizita frumosul oraş, care, desigur, nu-i Parisul. În 2014 au fost peste 270.000 de turişti, mai mult chiar decât populaţia, în scădere, a Galaţiului. Dintre care, peste 70.000, de două ori cât un Tecuci, erau străini. Cei…

În fond, ce vrem de la stat?

Scris de Vineri, 16 Decembrie 2016
Parlamentarii ăştia să-şi facă treaba, dom'le! Nu ca ăia de până acum. Să nu se ducă în Parlament să doarmă, pe bani noştri! Să dea legi bune pentru omul de jos, pentru popor, că destul şi-au umplut buzunarele toţi care au fost la putere, până acum! Cum adică, ce-s alea…

Patru ani avem circul asigurat

Scris de Joi, 15 Decembrie 2016
Am trecut printr-o campanie electorală plină de promisiuni, planuri de viitor şi idei de relansare economică. Toate formaţiunile politice, fie ele roşii, galbene, verzi, portocalii sau albastre, au mers pe la televiziuni şi au promis verzi şi uscate pentru următorii patru ani. Campania a trecut, au trecut chiar şi alegerile.…

De data asta cine ne-a furat alegerile?

Scris de Miercuri, 14 Decembrie 2016
"Bună dimineaţa, dacă un alegător a murit azi-noapte, mai poate să voteze?”. Vi se pare o glumă macabră? Este întrebarea cât se poate de serioasă pe care a primit-o preşedintele unui birou electoral de circumscripţie, de la un alt preşedinte, al unei secţii de votare din respectiva circumscripţie. În faţa…

Cazul Burnei. Şi restul e tăcere... complice

Scris de Marți, 13 Decembrie 2016
O altă legendă a medicinei româneşti pare să se fi năruit odată cu scandalul iscat în jurul "inovaţiilor medicale" făcute de cunoscutul medic ortoped pediatru Gheorghe Burnei. Dacă acuzaţiile care îi sunt aduse acum de procurori se vor dovedi fondate, responsabilitatea pentru comiterea unor asemenea experimente merge mult dincolo de…

Fructe otrăvite într-o ţară putredă

Scris de Luni, 12 Decembrie 2016
Ce vorbe măreţe au mai scos din ei şefii de partide care şi-au dovedit şi până acum impotenţa sau doar interesul pentru propria îmbogăţire! Ieşind de la vot, fiecare declara că a votat pentru ţărişoara lui, pentru dreptate şi impozite mici, salarii şi pensii mari, pentru Europa chiar - curat-murdar…

Ipocrizia îngroapă România

Scris de Sâmbătă, 10 Decembrie 2016
Chiar nu te-ai săturat de atâta gargară, de politicieni corupţi, penali şi infractori dovediţi care îţi dau lecţii de morală? Nu te-ai săturat să priveşti, fără să faci nimic, la cum România ta, a mea, a noastră este batjocorită, lovită şi sfârtecată de găşti de golani, pentru care dragostea de…

Iubeşte-şi animalul cu cap!

Scris de Vineri, 09 Decembrie 2016
Ne place să credem că, în calitate de fiinţe superioare, dotate cu inteligenţă, raţiune şi discernământ, putem dispune asupra a tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv asupra necuvântătoarelor pe care le vrem ca animale de companie sau pentru asigurarea traiului, în gospodărie. Sunt unii care plătesc bani frumoşi pentru un…
Pagina 71 din 142