Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Începând de luna trecută, restaurantele și magazinele din Statele Unite sunt obligate să afișeze numărul de calorii conținute în produsele alimentare și în mâncărurile oferite clienților lor, în conformitate cu o lege adoptată sub administrația Obama. Legea făcea parte din legislația privind sănătatea publică, cunoscută sub numele de ”Obamacare”, care a fost adoptată în anul 2010. Aplicarea sa a fost amânată de mai multe ori.

”Începând de luni, 7 mai, consumatorii vor putea intra în orice lanț de restaurante sau unități din țară și vor ști, dintr-o privire, câte calorii sunt în produsele alimentare oferite de restaurant”, a scris săptămâna trecută pe site-ul său Agenţia Federală pentru Hrană şi Medicamente a Statelor Unite (FDA). Studiile recente arată că ”afişarea lor în meniuri poate reduce între 30 şi 50 numărul mediu de calorii consumate la fiecare masă”.

Afișarea caloriilor în restaurante este deja larg răspândită, dar de luni ea este extinsă și obligatorie la nivel federal în toate lanțurile comerciale. Sunt vizate cinematografele și distribuitoare automate de hrană, precum și cafenelele, parcurile de distracții sau brutăriile.

Citit 1794 ori Ultima modificare Marți, 12 Iunie 2018 19:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.