Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Comisia Europeană s-a oferit marţi, 24 iulie, să ajute statele membre să fie de acord cu preluarea migranţilor salvaţi pe mare, prin furnizarea de echipe de experţi şi fonduri de la bugetul Uniunii Europene, după ce noul guvern populist din Italia a adoptat o poziţie dură pe acest subiect, transmit AFP şi dpa.

Pentru a îmbunătăţi gestionarea ordonată şi eficientă a persoanelor debarcate în Uniunea Europeană, liderii statelor membre au solicitat, la summitul din luna iunie, crearea unor "centre controlate" în UE. Principalul obiectiv ar fi îmbunătăţirea procesului care vizează diferenţierea persoanelor care au nevoie de protecţie internaţională de migranţii în situaţie neregulamentară care nu au dreptul de a rămâne în UE, accelerând în acelaşi timp returnările.

Acum, executivul UE a detaliat conceptul "centre controlate" şi măsurile pe termen scurt care ar putea fi luate pentru a îmbunătăţi gestionarea migranţilor. Centrele ar urma să fie gestionate de statul membru gazdă, cu sprijin deplin din partea UE şi a agenţiilor comunitare, şi ar putea avea un caracter temporar sau ad-hoc.

Citit 1571 ori Ultima modificare Marți, 24 Iulie 2018 21:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.