Alegeri sângeroase în Afganistan

Alegeri sângeroase în Afganistan

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Un număr de 56 de persoane au fost ucise şi 379 rănite luna trecută în timpul alegerilor legislative în Afganistan, a anunţat marţi ONU, ceea ce face ca scrutinul respectiv să fie cel mai sângeros înregistrat vreodată în ţară, relatează AFP.

Prima din cele trei zile ale scrutinului, care a demarat pe 20 octombrie şi anunţul rezultatelor sale a fost amânat pentru 23 noiembrie, a fost cea mai sângeroasă, a indicat într-un raport Misiunea ONU din Afganistan (Manua).
La alegerile din 2014, marcate de fraudă, s-au înregistrat 251 de morţi sau răniţi. Nici un scrutin nu a făcut atâtea victime de când ONU a început să înregistreze pierderile civile în Afganistan în 2009. În cele şase luni care au precedat alegerile, aproape 500 de afgani au fost ucişi sau răniţi - femeile şi copiii reprezentând peste o treime din victime - şi 245 au fost răniţi, potrivit misiunii ONU.
''Actele de violenţă deliberate împotriva unor civili şi a unor locaţii civile - precum secţiile de votare -, ca şi actele nediscriminate sunt în mod formal interzise, potrivit legii umanitare internaţionale şi reprezintă crime de război'', a reamintit Manua.
Cu câteva zile înainte de alegeri, talibanii au făcut apel la alegători să stea acasă şi candidaţii să se retragă din cursă, ameninţând cu atacuri împotriva secţiilor de votare. Talibanii au folosit mai ales grenade şi alte obuze de mortieră pentru a-i descuraja pe afgani să voteze, potrivit Manua.
Atacul cel mai sângeros, un atentat-sinucigaş soldat cu 13 morţi şi 40 de răniţi la Kabul, a fost revendicat de către gruparea Stat Islamic, a adăugat misiunea ONU. Potrivit unor statistici oficiale, circa 4,2 milioane de persoane s-au pronunţat la acest scrutin, din aproape nouă milioane de înscrişi pe liste.
Votul a fost marcat de numeroase deficienţe. Unele centre nu au putut fi deschise din cauza lipsei unor evaluatori, a listelor electorale sau din cauza unei proaste funcţionări a terminalelor de recunoaştere biometrică introduse în ultimul moment şi utilizate pentru prima dată. În provincia Kandahar (sud), scrutinul a fost întârziat cu o săptămână după asasinarea unui puternic şef al poliţiei.
Legislativele, care au avut loc cu o întârziere de trei ani, sunt considerate drept un test important înainte de alegerile prezidenţiale din 2020.

Citit 898 ori Ultima modificare Marți, 06 Noiembrie 2018 19:05

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro