Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Premierul britanic Theresa May se află sub presiunea propriului partid pentru a renunţa la oferta prezentată opoziţiei laburiste în vederea aprobării parlamentare a acordului privind Brexitul, relatează marţi Reuters.

La aproape trei ani după ce 52 la sută dintre britanici au votat pentru ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în rândul politicienilor britanici nu există un acord privind data şi modul în care „divorţul” va avea loc. Data iniţială a ieşirii din UE a fost 29 martie 2019, deşi premierul May nu a reuşit să convingă parlamentarii britanici să aprobe acordul negociat cu Bruxellesul, astfel că şefa executivului a prezentat o ofertă Partidului Laburist, condus de Jeremy Corbyn, pentru a ajunge la un compromis.

Treisprezece dintre miniştrii britanici i-au scris Theresei May pentru a-i solicita să nu accepte cererea laburiştilor privind rămânerea ţării într-o uniune vamală cu UE după Brexit. Theresa May, care a ajuns în funcţie în haosul ce a urmat după votul din 2016 privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a promis că va demisiona dacă parlamentarii susţin acordul său cu Bruxellesul privind părăsirea blocului comunitar.

Citit 261 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2019 14:59

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro